Tzancă Uraganu este activ pe rețelele de socializare, unde își informează constant fanii despre noutățile din viața lui. Recent, artistul, unul dintre cei mai apreciați maneliști din România, a anunțat că a primit o notificare prin care i se comunică că i se vor tăia gazele din cauza neplății facturii.
Cum a reacționat Tzancă Uraganu
Tzancă a avut o atitudine relaxată și a tratat situația cu umor, glumind că astfel de incidente se întâmplă chiar și la case mai mari. “Hai să vedeți toată lumea să râdă de mine. Am primit o notificare că dacă nu plătesc gazele, mi le întrerupe. Ați observat că se întâmplă și la case mai mari? Până nu e în ultima fază, nu își rezolvă problemele”, a spus el, demonstrând că nu se lasă afectat de evenimentele neplăcute.
Unde își ține banii
Cu ceva timp în urmă, Tzancă a scos teancuri de bani din buzunar pentru a arăta celor care ar putea încerca să-i spargă locuința că nu păstrează sume mari de numerar acasă. El a explicat că toți banii lui sunt depozitați în conturile bancare. “Ca orice persoană, fie că ai în casă 3.000, 5.000, 200 de milioane sau 10.000 de euro, eu totul am pe carduri. Nu știu cum arată banii cash în cantități mari, pentru că eu lucrez exclusiv prin firmă și totul este vizibil pe cont. Foarte mulți bani pe care poate credeți că îi am, nu am văzut nicidecum cum arată în numerar”, a declarat Tzancă Uraganu.