Suma colosală pe care a plătit-o Anda Adam pentru nunta faraonică cu Yosif Eudor. Cât au costat rochiile de mireasă.

Anda Adam a organizat una dintre cele mai extravagante nunți din lumea mondenă românească. Au fost prezenți invitați de renume, iar sumele investite de artistă în acest eveniment remarcabil sunt considerabile.

Costul nunții Andei Adam
Anda Adam și cunoscutul om de afaceri Yosif Eudor Mohaci și-au unit destinele săptămâna trecută. Petrecerea a avut loc pe 29 iunie, într-un club exclusivist din Capitală.

De la decor la mâncare, totul a fost impecabil, însă costurile nu au fost deloc modeste. Întreaga organizare a nunții Andei Adam, incluzând florile, locația și artiștii invitați, a depășit 200.000 de euro.

„Invitații, de când au început să plece de la petrecere, la 5.30 dimineața, ne-au spus toți că este cea mai tare nuntă la care au participat vreodată, pe lângă urările de „Casă de piatră”.

Toată lumea a fost foarte încântată de conceptul nunții, le-a plăcut foarte mult și inclusiv a doua zi și a treia zi după nuntă încă am primit mesaje de la invitați care ne-au scris că s-au trezit și nu le vine să creadă cât de tare a fost petrecerea, că a fost cea mai tare nuntă la care au participat”, a mărturisit Anda Adam.

Anda Adam a dezvăluit prețul rochiei de mireasă de 25 de kilograme
Artista a fost o adevărată prințesă purtând o rochie de 25 de kilograme, unică și creată special pentru ea. Aceasta a fost împodobită cu pietre prețioase, ceea ce explică greutatea ei.

Anda Adam a avut două rochii diferite pentru cununia religioasă și petrecerea de seară, care au costat aproximativ 12.000 de euro.

„Am două rochii de nuntă, făcute de Maria Japari. Vor costa în jur de 12.000 de euro. Prima este o rochie de prințesă. Conceptul nostru de nuntă este „nuntă libaneză”, și mergem pe acest concept și pe acea idee.

Este o rochiță cu care probabil că voi avea dificultăți în a mă urca într-o mașină, o să vedem cum reușim să facem asta. Cred că va trebui să facem o probă înainte ca să ne asigurăm că o să mă pot urca în mașină cu această rochiță, de unde vom pleca spre biserică.

Este o ținută superbă, foarte impunătoare, cu un voal foarte lung. Mă bucur că am ocazia să port o astfel de rochie într-o zi așa specială și că o să fie o nuntă exact pe gustul și pe feelingul nostru, pentru că așa ne dorim!”, a declarat Anda Adam pentru Ciao.ro.

Leave a Comment