Alex Dima este unul dintre cei mai iubiți jurnaliști din țara noastră. Cunoscutul reporter de la emisiunea „România, te iubesc!” are o mare popularitate și succes în cariera sa. Cu toate acestea, viața personală nu i-a fost mereu favorabilă. A trecut printr-o mare tragedie după ce soția sa a murit, dar acum a reușit să găsească din nou dragostea.

Alex Dima, povestea vieții sale

Reporterul Alex Dima este recunoscut pentru munca sa la emisiunea „România, te iubesc!”. Viața sa a avut și momente grele, însă a găsit puterea să meargă mai departe pentru fiica sa, căreia îi este extrem de dedicat.

Alex Dima a avut o copilărie fericită în mediul rural alături de bunica sa, ceea ce l-a format ca un om modest și iubitor. După ce s-a căsătorit cu femeia visurilor sale, au devenit curând și părinți, dar bucuria lor a fost umbrită de o tragedie cumplită. Soția sa a murit când fiica lor avea doar un an și puțin, din cauza unei boli grave, descoperită prea târziu pentru a mai putea fi tratată eficient.

„Este cumplit să afli o astfel de veste. Probabil că fără Sara, nu știu cum m-aș fi descurcat, poate m-aș fi pierdut sau nu ați mai auzit de mine în România, pentru că am simțit multă amărăciune pe acest pământ, pentru că a ajuns la un spital și la un medic care nu a tratat-o cum se cuvine. Trebuia să aflăm din timp ce i se întâmplă cu adevărat. Nu am știut, i s-au administrat niște creme, la momentul respectiv”, a povestit jurnalistul.

Alex Dima a reușit să găsească din nou fericirea în viața sa personală. El mărturisește că a găsit puterea să meargă înainte, dedicându-se creșterii fiicei sale. Acum trei ani, norocul i-a surâs și l-a adus în cale pe Georgiana, persoana alături de care a redescoperit bucuria.

Cei doi s-au întâlnit întâmplător la un aeroport, iar în doar trei luni s-au reîntâlnit și au devenit inseparabili. Alex spune că Georgiana este femeia care îl face fericit, care-l susține și-l înțelege în orice împrejurare, dându-i puterea să continue să lupte.

„Georgiana știe să mă asculte. Am fost aseară la filmare, la Magic Camp, și când am ajuns acasă i-am povestit până la 4 dimineața (ne-am întâlnit din nou la ora 8 pentru fotografii și interviu). Ne-am văzut prima dată într-un aeroport, unde s-a strecurat în fața mea la check-in. Am râs, apoi ne-am privit, ne-am recunoscut la filtru și ne-am văzut iar în sala de așteptare, și în avion. Trei luni mai târziu, ne-am întâlnit la o bancă. Și de atunci totul a fost bine”, a povestit Alex Dima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *