ROMÂNIA – KOSOVO 0-0, dar meciul se va decide la masa verde după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul în ultimul minut de prelungire din cauza scandărilor publicului.
„Meciul din Liga Naţiunilor UEFA dintre România şi Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util„, a precizat UEFA, pe site-ul oficial.
„Au fost penibili prin comportamentul lor neprofesionist. N-aveau voie să iasă de pe teren. E ceva ieșit din comun. N-aveau niciun motiv să protesteze în acest fel. Suntem sportivi și trebuie să ne facem treaba pe teren.
Au fost niște provocări evidente. N-au fost incidente pe parcursul partidei, nu s-a strigat împotriva lor. Este inadmisibil un astfel de comportament. N-am cuvinte, nici nu se mai poate discuta. E o rușine pentru toată lumea, un sentiment de jenă față de ei, ca sportivi. Se vede de la o poștă că au încercat să facă asta.
Noi n-am fost într-o zi bună, se vedea că era o chestie de presiune venită din necesitatea de a obține această calificare. Noi ne-am apărat foarte bine, foarte exact, am avut un portar senzațional. Totuși, a fost mult prea puțin față de pretențiile noastre. Nu vreau să mai discut, calificarea este importantă. Urmează să terminăm competiția așa cum trebuie, în fața Ciprului”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.
După mai multe runde de prelungiri şi ultimatumuri, flueirul de final a venit abia la 00.50, când jucătorii din Kosovo părăseau deja Arena Naţională.
Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost întrerupt în min. 90+5, la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, din cauza retragerii de pe teren a echipei oaspete.
Gheorghe Popescu a răbufnit după ce jucătorii din Kosovo au ieşit de pe teren, spunând că este ruşinos ce au făcut kosovarii.
„De la momentul respectiv când arbitrul a intervenit s-a întâmplat acea lovitură liberă, s-a dus în careu şi după corner s-au aruncat anumite obiecte din tribune. S-au aruncat obiecte din tribună, iar cei din Kosovo au decis să iasă din teren. Acest lucru nu este la îndemâna jucătorilor kosovari.
Este decizia arbitrilor. De ce au aşteptat până în ultimul minut? Este ruşinos ce au făcut kosovarii. Poate să facă orice echipă în dezavantaj şi să forţeze câştigarea meciului. Este apanajul arbitrului sau al observatorului să întrerupă meciul”, a spus Popescu la AntenaSport.
ROMÂNIA – KOSOVO LIVE Text
Min. 90+4, jucătorii din Kosovo ameninţă că părăsesc terenul, scandal uriaş, meciul este întrerupt. Ar fi fost deranjați de faptul că din peluză s-a scandat „Serbia!”, apoi că un scaun a fost aruncat pe gazon. Decizia a venit imediat după un conflict între Denis Alibec și Amir Rrahmani.
Min. 85: Ocazie Kosovo! Asllani șutează de la distanță, dar mingea trece peste poartă!
Min. 80: Ocazie Kosovo! Muslija șutează periculos din careu, dar Niță respinge!
Min. 67: lovitură liberă pentru Kosovo, prinde Niţă
Min. 59: Ocazie Kosovo! În două rânduri, Florin Niță reușește să respingă mingea din fața porții!
Min. 50: naţionala României domină, dar fără ocazii clare de gol
Min. 46: Schimbare România! Nicolae Stanciu a fost înlocuit de Darius Olaru!
Min.42: Ocazie imensă România, Nicolae Stanciu loveşte bara transversală după un slalom al lui Bancu printre adversari pe partea stângă
Min. 35: Ocazie Kosovo! Zhegrova șutează de la distanță, dar Niță prinde balonul!
Min. 30: Niţă, din nou înger păzitor, a scos de două ori mingea care se îndrepta spre plasă, cea mai mare ocazie a meciului de până acum.
Min. 17: Ocazie Kosovo! Jashari șutează de la distanță, dar Florin Niță este la post și boxează!
Min. 9: Ocazie România! Stanciu centrează în careu, dar Mihăilă, iar mai apoi Burcă nu pot să trimită mingea în poartă!
Min. 6: Hadergjonaj îl faultează pe Valentin Mihăilă și vede cartonașul galben!
Min. 3: Kosovarii sunt primii care ajung în careul advers. Zhegrova centrează, dar Drăgușin respinge în corner.
România – Kosovo, echipele de start:
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: Sava, Târnovanu, Rus, Pașcanu, Alibec, Șut, Bîrligea, Hagi, Miculescu, Olaru, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Kosovo: Muric – Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda – Rexhbecaj, Berisha – Zhegrova, Muslija, Jashari – Muriqi
Rezerve: Bekaj, Saipi, Aliti, Krasniqi, Bytyqi, Albion Rrahmani, Asllani, Zabergja, Emerllahu, Sadriu, Smakaj, Hoti
Selecționer: Franco Foda
Stadion: Arena Națională;
Arbitru: Morten Krogh (36 de ani, Danemarca) / A1: Victor Skovbaek, A2: Steffen Beck;
PORTARI
Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAŞI
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAŞCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAŞI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIŢĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANŢI
Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanţa, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
REZULTATELE ŞI PROGRAMUL LIGII NAŢIUNILOR – GRUPA C2:
Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguş 82′)
Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriţă 90’+2 / Kučys 34′)
Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2 (Golubickas 84′ / Zhegrova 20′, E. Krasniqi 65′), Cipru – ROMÂNIA 0-3 (Man 16′, R. Marin 25′-pen., Drăguşin 36′)
Marţi, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2 (Kučys 7′-pen. / R. Marin 18′-pen., Drăguş 65′), Kosovo – Cipru 3-0 (Amir Rrahmani 30′, E. Krasniqi 52′, Sahiti 70′)
Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Înaintea acestei confruntări, FRF a venit cu precizări pentru suporteri în privinţa consecinţelor în cazul unor gesturi necugetate.
“Ştim că suporterii noştri nu vor face asta în această seară, ştim că suporterii înţeleg interesul nostru comun de la meciul de azi!”, a menţionat forul.
Ce riscăm la meciul cu Kosovo, potrivit FRF:
Un gest necugetat al suporterilor poate duce la suspendarea meciului şi pierderea acestuia cu 3-0 la “masa vede”
Pierderea locului 1 în grupă, ceea ce ne-ar afecta şansele de calificare la CM 2026
Suspendarea stadionului / meciuri fără suporteri în 2025, în preliminariile pentru CM
FRF precizează că o eventuală suspendare nu s-ar aplica la meciul cu Cipru, din 18 noiembrie, ultimul din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
Reguli de conduită pentru spectatori la meciul România – Kosovo
Federaţia Română de Fotbal a anunţat regulile de conduită a suporterilor care vor asista, vineri, la partida România – Kosovo, pe Arena Naţională.
Spectatorii care vor asista la această partidă, pe Arena Naţională, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia şi cu regulile enunţate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanşa punerea în aplicare a interdicţiei de acces în arenele sportive din România şi poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.
OBLIGAŢIILE SPECTATORILOR
- să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine.
- să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces; la solicitarea forţelor de ordine/stewarzilor, sunt obligaţi să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
- să nu introducă în incinta arenei niciun fel de inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe sau alte suporturi care conţin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte;
sunt permise doar steagurile celor patru finaliste/cluburi, drapelul naţional al României, arborate pe suport din material plastic, flexibil, cu lungimea maximă de 1 m şi diametrul maxim de 1 cm şi bannere identitare ale facţiunilor. - dimensiunile bannerelor sau steagurilor nu trebuie să fie mai mari de 2m X 1,5m; toate bannerele sau steagurile de dimensiuni mai mari de 2m X 1,5m pot fi permise exclusiv în urma unei solicitări scrise din partea galeriilor cluburilor şi confirmate de organizator după Şedinţa de cooperare (din data de 11.11.2024).
- să nu introducă şi să nu afişeze însemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic.
să se supună controlului corporal sumar; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicţia de a intra în stadion la meciul respectiv. - SPECTATORILOR NU LE ESTE PERMIS ACCESUL ÎN ARENĂ CU GENŢI/BAGAJE MAI MARI DECÂT FORMATUL A4 (210mm X 297mm X 210 mm).
- să nu pătrundă în incinta stadionului sub influenţa drogurilor şi a substanţelor psihotrope, în stare vădită de beţie, să nu introducă şi să nu consume în stadion băuturi alcoolice;
- să ocupe locul înscris pe bilet.
- să nu fumeze în spaţiul tribunelor; interdicţia este valabilă şi pentru persoanele care folosesc ţigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate în zonele comerciale/chioşcuri ale celor două tribune şi ale celor două peluze.
- să nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forţelor de ordine sau în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.
- să nu săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi alte ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare.
- să nu ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine.
- să nu deţină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.
- să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecţionat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).
- să nu provoace şi să nu participe la scandal sau la acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalţi spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor.
- să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.
- să nu folosească dispozitive LASER.
- să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea.
- să nu scrie, să nu deseneze pe pereţii sau pe gardurile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunţurile sau afişele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator.
- să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier, să nu distrugă, să nu degradeze scaunele.
- să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) şi nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca proiectile.
- să nu staţioneze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare.
- să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forţele de ordine.
În plus faţă de cele menţionate anterior, sunt interzise în Arena Naţională următoarele:
- tricouri sau alte elemente de vestimentaţie inscripţionate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conţinut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, ori ale căror subînţelesuri duc spre aceleaşi fapte interzise şi înscrise în textul de mai sus.
- arme, muniţii, torţe, materiale explozive, incendiare sau fumigene.
- dispozitive de şocuri electrice.
- orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanţe incendiare.
- cuţite, şişuri ori alte obiecte confecţionate special să taie sau să rănească.
- aparate foto profesionale şi/sau camere de filmat profesionale.
- umbrele.
- vuvuzela.
- tobe cu ambele feţe închise; sunt permise numai tobele cu o singură faţă.
- portavoci şi staţii de amplificare.
- animale de companie.
Proferarea în stadion a scandărilor cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, politic sau care incită la discriminări de orice fel este interzisă, subliniază FRF.
Întrucât arterele din jurul Arenei Naţionale vor fi supuse unor măsuri de restricţionare a traficului rutier aprobate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal face un apel către deţinătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor şi pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.
Porţile stadionului se vor deschide la ora 18.45 pentru ambele partide. Ore recomandate de sosire la stadion:
• 18.45h – 19.15h – deţinătorii de bilete la inelul 1, în orice tribună a stadionului.
• 19.15h – 19.45h – deţinătorii de bilete la inelul 2, în orice tribună a stadionului.
• 19.45h – 20.45h – deţinătorii de bilete la inelul 3, în orice tribună a stadionului.
• 20.00 – 21.15h – deţinătorii de bilete VIP şi LOJE.
Pentru activităţile promoţionale dedicate spectatorilor, care se vor desfăşura în interiorul Complexului Arenei Naţionale, în ARENA FANILOR, porţile acestuia se vor deschide începând cu ora 18.45. Accesul suporterilor în curtea Complexului se va face pe baza biletului de meci.
Accesul copiilor de orice vârstă în Arena Naţională se va face pe baza biletului de acces. Minorii sub 14 ani au acces în arenă doar însoţiţi de un adult.
După fluierul final al evenimentului, autoturismelor parcate în interiorul Arenei Naţionale li se va permite eliberarea locurilor de parcare şi părăsirea incintei stadionului, numai după finalizarea totală a defluirii pietonale. De asemenea, deplasarea autoturismelor din parcarea subterană va fi întârziată cu aproximativ 15-20 de minute, în funcţie de dinamica defluirii pietonale. Pe toată durata aşteptării, conducătorii auto sunt rugaţi să oprească motorul pentru a reduce emisiile de CO2.
În conformitate cu Protocolul încheiat între organizator şi Primăria Bucureşti, numărul 184693/ 08.11.2024, în data de 15.11.2024 şi 18.11.2024 se vor instituii restricţii de trafic gradual, în funcţie de necesitate.
Programul STB se prelungeşte vineri până la ora 01.00.
ANTENA 1 LIVE KOSOVO-ROMÂNIA ONLINE STREAM. Anunţul lui Mircea Lucescu despre calificarea la Mondiale
Meciul România – Kosovo, care se va disputa, vineri, de la ora 21.45, în Liga Naţiunilor, va fi arbitrat de o brigadă din Danemarca, avându-l la centru pe Morten Krogh.