Gabriela Prisăcariu, despre educația fiului său: „Trebuie să existe o limită”

Gabriela Prisăcariu trăiește bucuria de a fi mamă și își dedică tot timpul fiului său, Tiago. De când a venit pe lume, în urmă cu mai bine de trei ani, viața ei s-a schimbat complet, iar educația micuțului este o prioritate. Recent, vedeta a vorbit despre regulile pe care le aplică în creșterea copilului și despre echilibrul pe care încearcă să-l mențină între disciplina fermă și apropierea emoțională.

Cum își educă Gabriela Prisăcariu fiul?

Soția lui Dani Oțil adoptă un stil de parenting modern, dar crede că cei mici trebuie să aibă și limite clare. Deși își dorește o relație apropiată cu fiul său, Gabriela Prisăcariu consideră că este important ca un copil să învețe diferența dintre distracție și reguli.

„Mă amuză când oamenii spun că sunt prieteni cu copilul. Bineînțeles că ești prieten, dar trebuie să existe și limite. Îmi place să impun aceste limite și să înțeleagă când vorbesc serios sau când e moment de joacă”, a declarat vedeta.

În familie, Dani Oțil este cel responsabil cu joaca și activitățile distractive, în timp ce Gabriela este cea care stabilește regulile. Atunci când Tiago face mici năzbâtii, ea nu ezită să impună consecințe, iar pedepsele constau, de obicei, în interzicerea accesului la telefon sau televizor pentru o perioadă de timp sau trimiterea lui în camera sa pentru a reflecta asupra comportamentului.

„Eu petrec foarte mult timp cu el, iar cu Dani se joacă și fac sport. Dar cu mine apare și acel moment în care trebuie să impun o regulă sau o consecință”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.