Octavia Geamănu a reușit să ducă sarcina la termen, beneficiind de ajutorul unui preot, la mormântul căruia s-a rugat. Acesta i s-a arătat în vis!

Octavia Geamănu a întâmpinat dificultăți cu o sarcină complicată, însă, aflând despre preotul Ilie Lăcătușu și minunile petrecute la mormântul său, a decis să meargă la cimitir, deși inițial i se părea ciudat. Dorința de a avea un copil sănătos a făcut-o să ignore orice rețineri, iar prin rugăciuni la mormântul preotului a simțit că Dumnezeu o ascultă și o sprijină.

Vedeta, care are 41 de ani, și Marian Ionescu, liderul formației Direcția 5 (61 de ani), au sărbătorit recent 10 ani de la cununia civilă. Cei doi sunt părinții lui Andrei, un tânăr atras de muzică, urmându-l pe celebrul său tată. Octavia a ales să se roage la mormântul lui Ilie Lăcătușu pentru a-și păstra sarcina, fiind convinsă că preotul, care, în opinia ei, merită canonizare, i-a oferit sprijin dincolo de mormânt într-un moment în care nu mai avea multe speranțe.

„Am început să merg acolo în urmă cu 9 ani, când eram însărcinată cu o sarcină foarte complicată. Petreceam mult timp în pat, rostind rugăciuni pe care le găseam online, până când am descoperit un articol despre părintele Ilie Lăcătușu. Am citit comentariile despre miracolele petrecute la mormântul său și, deși mi s-a părut inițial ciudat să merg la  cimitir și să mă rog la un cavou, disperarea de a duce sarcina la termen m-a determinat să încerc”, a povestit Octavia pe o rețea de socializare.

Întâlnind în cimitir oameni cu povești diverse, vedeta a început să le îndrume și pe prietenele sale să meargă la Ilie Lăcătușu. La un moment dat, preotul i-a apărut în vis și i-a promis că o va ajuta, cerându-i însă să împărtășească și altora povestea sa și puterile sale. „Am început să merg în zilele de joi și sâmbătă, când în cimitir se adunau sute de oameni pentru a se ruga. O singură dată, am reușit să deschid cavoul, am văzut cum arăta, am pus mâna pe mâinile sale și m-am rugat. În seara aceea l-am visat iar, iar în vis mi-a spus că sarcina mea va fi perfectă, dar m-a rugat să vorbesc și altora despre puterile sale. Ulterior, am făcut exact asta: le-am spus prietenelor să meargă să se roage acolo, iar niciuna dintre ele nu a rămas fără răspuns”, a adăugat ea.

Marcată de visul său, Octavia a căutat informații despre Ilie Lăcătușu pe internet și a avut o revelație. „Când l-am căutat, am fost surprinsă să constat că, în vis, era identic cu o fotografie din tinerețea sa – chiar așa cum era îmbrăcat. Nu văzusem altceva pe internet, doar poze recente, cu el de curând, după deces. Pentru mine, este un preot cu puteri extraordinare, care merită să fie canonizat”, a concluzionat Octavia Geamănu.