Un eveniment deosebit de grav a avut loc luni, 2 februarie, într-o clinică privată din Pitești, unde un kinetoterapeut în vârstă de doar 30 de ani a fost găsit fără viață în interiorul unității medicale. Descoperirea a fost făcută de colegii săi, îngrijorați că tânărul nu mai fusese văzut de mai mult timp, aceștia alertând imediat autoritățile.
Vestea a produs un șoc profund în rândul personalului medical, cu atât mai mult cu cât bărbatul era cunoscut ca fiind activ profesional, implicat și apreciat în domeniul recuperării medicale. Nimic nu părea să anunțe o astfel de tragedie, iar colegii vorbesc despre un tânăr dedicat meseriei sale.
Tragedie într-o clinică din Pitești
Primele informații indică faptul că bărbatul a fost găsit spânzurat într-un spațiu al clinicii. După ce au realizat că acesta lipsește de la activitățile obișnuite, colegii au decis să îl caute, moment în care au descoperit scena dramatică. Deși intervenția a fost rapidă, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind constatat decesul la fața locului.
Apelul la numărul de urgență 112 a fost efectuat imediat, iar în scurt timp au intervenit polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești. Ulterior, ancheta a fost preluată de Biroul de Investigații Criminale, care a demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul.
„Poliţiştii au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în incinta unei unităţi medicale private din Piteşti. Pentru primele verificări, la faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, urmând ca cercetările să fie efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale”, a transmis IPJ Argeș.
Cine era kinetoterapeutul găsit mort
Conform informațiilor apărute în presa locală, victima este Petre Alin Neacșu, un kinetoterapeut cunoscut în comunitatea medicală din județul Argeș. Acesta se prezentase la serviciu luni dimineață, conform programului obișnuit, însă după câteva ore colegii au observat că nu mai dăduse niciun semn, fapt care i-a determinat să verifice situația.
Activitatea sa profesională s-a desfășurat în mare parte în cadrul Muntenia Hospital, unde a lucrat inițial ca angajat, iar ulterior ca specialist colaborator în cadrul Secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. Între decembrie 2014 și decembrie 2017 a fost angajat al unității, iar din decembrie 2017 a continuat colaborarea, contribuind la recuperarea a numeroși pacienți cu afecțiuni musculo-scheletale, post-traumatice și post-operatorii.
De-a lungul carierei, Petre Alin Neacșu a activat și în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în secțiile ATI și Ortopedie, precum și într-un cabinet individual de kinetoterapie. Deținea autorizație de liberă practică emisă de Ministerul Sănătății, era certificat ca instructor sportiv și legitimat ca sportiv la nivelul AJF Argeș.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele care au dus la această tragedie. Toate pistele sunt analizate, urmând ca, în funcție de concluzii, să fie stabilite circumstanțele exacte ale decesului.
