Eliza, fiica Adrianei Iliescu, a dorit să afle cine este tatăl ei. Descoperă cum a aflat tânăra povestea venirii ei pe lume, eveniment care a uimit România și nu numai

Acum două decenii, Adriana Iliescu, la vârsta de 66 de ani, a rămas însărcinată cu gemeni, stabilind un record național și mondial, devenind cea mai bătrână mamă din România și din lume. Printr-o procedură de fertilizare in vitro, fosta profesoară universitară a purtat gemeni, însă evoluția unuia s-a oprit, iar ea a adus pe lume doar o fetiță, pe nume Eliza Iliescu, care are acum 20 de ani. Descoperă ce i-a răspuns Adriana la întrebarea „Cine este tatăl meu?”

Eliza Iliescu a dorit să afle cine este tatăl ei, iar răspunsul a rămas un mister pentru toți, inclusiv pentru ea. Când era mică, simțea nevoia să știe mai multe despre conceperea sa și a început să pună întrebări despre prezența tatălui, însă mama nu a oferit imediat răspunsul așteptat, spunându-i că „tati este plecat în străinătate, să lucreze”. Mai târziu, când a considerat-o pregătită, Adriana i-a dezvăluit că tatăl este un donator anonim și că identitatea lui probabil nu va fi niciodată cunoscută. Totuși, figura paternă nu i-a lipsit în totalitate, deoarece alături de ea a fost și nașul.

La începutul lui 2025, Eliza Iliescu a împlinit 20 de ani și s-a transformat într-o tânără hotărâtă să-și urmeze visul de a deveni profesoară, urmând exemplul mamei sale. Ea studiază la două facultăți – Litere și Științe Umaniste – pentru a dobândi cunoștințele necesare și pentru a se pregăti să ajungă la catedră. Deși este activă pe rețelele sociale precum Instagram și Facebook, Eliza își concentrează majoritatea energiei pe studiu și pe construirea viitorului său, lucru care o face mândria mamei sale, Adriana Iliescu.