Sărbătoarea Dragobetelui, din data de 24 februarie, este parte integrantă a tradițiilor magice ale poporului român și reflectă credința într-o lume ce se reînnoiește ciclic. Conform obiceiurilor populare, Dragobetele se înfățișează ca un duh poznaș și capricios, căruia îi este necesar să-i câștigi bunăvoința, astfel încât să nu încalci tradițiile zilei.
Originea și denumirea Dragobetelui
Potrivit tradiției, sărbătoarea coincide cu Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 24 februarie în calendarul creștin ortodox, sub numele slav Glavo-Obretenia. Denumirea „Dragobete” provine din cuvintele slave vechi „dragu-” (drag) și „bîti” (a fi), adică „a fi drag”. În Evul Mediu, această denumire a evoluat prin diverse variante – Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete – până când, sub influența caracteristicilor sărbătorii, s-a impus forma Dragobete, în special în sudul și sud-vestul României și în Moldova. Considerat patronul dragostei, al bunei dispoziții și deschizătorul primăverii, Dragobetele, fiul Babei Dochia, este întâmpinat cu flori, iar tradiția prevede că fetele care nu primesc un sărut în această zi vor rămâne singure tot anul.
Interdicții și obiceiuri specifice zilei
În ziua de Dragobete, ca sărbătoare a renașterii naturii, nu se sacrifică și nici nu se cumpără animale. Tradițional, această zi era rezervată pentru treburile mărunte din gospodărie, în timp ce munca în câmp era evitată, pentru a nu „ciricăi” viața. Pentru a nu atrage mânia lui Dragobete, se impune evitarea anumitor activități, cum ar fi să cârpești, să coși, să speli sau să calci, cu excepția curățeniei casnice, care este considerată o pregătire a căminului pentru un an plin de spor, belșug și iubire.
Tradiții și superstiții de Dragobete
În dimineața zilei de Dragobete, la sate, fetele se îmbracă frumos și pornesc spre văi și lunci pentru a culege primele flori ale primăverii. Se obișnuiește să se achiziționeze brândușe, viorele sau ghiocei, care sunt apoi agățate la icoane pentru a păstra tinerețea și a îndepărta invidia și gândurile rele. Florile uscate sunt aruncate în apă curgătoare, la Sânziene, pentru a spăla de rele. În unele zone, dacă se găsesc fragi înfloriți, aceștia sunt adunați în buchete ce sunt puse în lăutoarea fetelor, însoțite de o incantație populară.
Tinerii, îmbrăcați în straie festive, culeg ghiocei, iar numărul acestora se presupune a determina numărul de pui de cloșcă ce vor fi în gospodărie în cursul anului. Conform datinelor, pe 24 februarie se sărută sau se atinge cel puțin o persoană de sex opus, gest ce aduce noroc în dragoste pentru tot anul. Astfel, Dragobetele, considerat Ziua Îndrăgostiților în tradiția românească și marcând începutul primăverii, oferă ocazia de a consolida legăturile de dragoste: un cuplu care se sărută în această zi se presupune că va fi unit pentru tot anul, iar tinerii singuri sunt încurajați să-și dezvăluie sentimentele pentru a prinde ochii celui dorit.
Se mai spune că întâlnirea cu o pupăză sau observarea unei perechi de păsări aduce noroc și iubire constantă, întrucât multe specii își aleg partenerii în această perioadă. De asemenea, fetele și femeile tinere obișnuiau să strângă zăpadă proaspătă, să o topească și să se spele cu ea, pentru a atrage admirația și afecțiunea celor din jur.
Rituri și obiceiuri locale
În anumite regiuni, se consumă ceai din crenguțe de vișin și se mănâncă turte cu șulfă sau trăsniței din semințe de cânepă, ca să se asigure dragostea pe parcursul anului. Deși inițial o sărbătoare rurală, Dragobetele a fost ulterior adoptat și în mediul urban, odată cu importul Valentine’s Day din America. Pe vremuri, bătrânii rezervau această zi pentru a se proteja de friguri și boli, iar în unele locuri era sărbătorit chiar și la 1 martie, fiind considerat fiul Dochiei și primul deschizător de primăvară.
În unele zone, ajunul Dragobetelor are o semnificație asemănătoare cu cea a nopții de Bobotează. Fetele tinere, dornice să-și afle ursitul, își așează busuioc sfințit sub pernă, crezând că Dragobetele le va conduce către iubirea adevărată. În Mehedinți, obiceiul „zburătorit” implica ca la prânz fetele să se întoarcă în fugă spre sat, iar băieții să le urmărească; dacă un băiat ajunge la fata care îi place și aceasta îi răspunde favorabil, cursa se încheie cu un sărut public ce simbolizează logodna lor pentru cel puțin un an.
În Ardealul de sud-vest, Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea numită „Popelnicul”. Acolo, tinerele se duc să culeagă planta cu același nume, folosind frunzele pentru a-și spăla părul, în cadrul unui ritual care implică ofrande precum pâine, ouă sau pâine cu sare.
Semnificația simbolică a Dragobetelui
Dragobetele este perceput ca simbolul dragostei, fiind identificat cu zeul Eros din mitologia greacă și cu Cupidon în cea romană. În tradiția populară, se spune că Dragobetele, fiul Babei Dochia, era un tânăr voinic, fermecător și plin de iubire, capabil să aducă fericire și pasiune celor pe care îi întâlnea. O altă legendă povestește că inițial se numea Dragomir, simbolizând zeul dragostei, iar tatăl său rămâne un mister, zvonul fiind că ar fi fost zămislit de Duhul Muntelui în timpul unei împreunări cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață.
La naștere, patru ursitoare i-au oferit daruri prețioase: Primăvara i-a dăruit iubirea, vara a adus dulceața fructelor și căldura dragostei, toamna i-a oferit un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele sale, iar iarna i-a pus la dispoziție o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante, alături de un brâu roșu cusut cu perle. Acest ansamblu vestimentar, menit să crească odată cu el, i-a permis să seducă orice fată întâlnită, transformându-l astfel într-un simbol al iubirii. Mai târziu, după ce și-a îndeplinit sorocul, Dragobetele s-a retras în munți pentru a învăța tainele plantelor și animalelor, ajungând să fie venerat ca stăpânul păsărilor și al vegetației. Se mai spune că, după ce și-a dus destinul la îndeplinire, Baba Dochia l-a transformat într-o plantă numită „Năvalnic”, ce renaște primăvara în poieni și este folosită pentru descântece de dragoste și vindecarea rănilor, dându-i astfel numele popular sărbătorii.
Această zi reprezintă, așadar, un prilej de celebrare a iubirii și a reînnoirii, unde tradițiile, superstițiile și legendele se împletesc pentru a crea o atmosferă plină de speranță, magie și promisiunea unui an prosper.
