Este vestea care ia prin surprindere lumea mondenă! Dacă pentru unii primăvara aduce începuturi noi și povești de dragoste proaspete, pentru alții vine cu despărțiri greu de imaginat. Codruța Filip și Valentin Sanfira au decis să pună capăt relației lor, iar artista a vorbit deschis, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre separarea de soțul ei.
Timp de aproximativ opt ani, cei doi au fost considerați unul dintre cele mai stabile și admirate cupluri din showbizul românesc. Relația lor, oficializată prin căsătorie în 2022, părea construită pe încredere, susținere reciprocă și o legătură puternică, greu de zdruncinat. Tocmai de aceea, vestea despărțirii a venit ca un adevărat șoc pentru fanii celor doi artiști. Codruța Filip a dezvăluit că ruptura s-a produs încă de la începutul anului, de comun acord, iar de atunci fiecare și-a continuat viața separat.
Codruța Filip, primele declarații despre despărțirea de Valentin Sanfira: „Sunt momente dificile”
Codruța Filip și Valentin Sanfira formau unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă. Deși au preferat mereu discreția și nu și-au expus excesiv viața personală, au rămas constant în atenția publicului, mai ales pentru că amândoi sunt artiști și apăreau deseori împreună la evenimente.
Codruța a atras atenția și în cadrul competiției Desafío, unde a avut un parcurs remarcat și apreciat de public. Însă, după revenirea din Thailanda, acolo unde s-au filmat edițiile emisiunii în lunile noiembrie și decembrie, se pare că lucrurile au început să se schimbe în viața ei personală.
Participarea la reality-show a însemnat și o perioadă lungă de separare fizică între cei doi, o experiență pe care, cel mai probabil, nu o mai traversaseră până atunci. În ultimele luni, fanii au observat că artista nu mai apare în postările lui Valentin Sanfira, iar întrebările adresate de urmăritori au rămas fără răspuns din partea acestuia. Confirmarea a venit însă chiar de la Codruța Filip.
Artista a mărturisit că ea și Valentin Sanfira s-au despărțit la începutul anului și că au ajuns împreună la concluzia că este mai bine să meargă pe drumuri separate. Ea a subliniat că între ei există în continuare respect reciproc și că nu mai formează un cuplu, însă fiecare își urmează acum propriul drum, inclusiv în plan profesional. Codruța a recunoscut că sunt momente dificile, dar a lăsat de înțeles că despărțirea a fost o decizie matură, asumată de ambele părți:
Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt. Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin. Sigur că sunt momente dificile prin care fiecare trebuie să treacă, dar se întâmplă. Am hotărât de comun acord să o luăm pe căi separate.
Astfel, unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc își încheie povestea discret, fără scandal, dar cu multă emoție. Pentru fanii lor, vestea rămâne una greu de primit, mai ales că relația părea una solidă și ferită de tensiuni publice.
