Denise Rifai a făcut primele declarații după ce fanii au râs și au criticat noua ei tunsoare. Prezentatoarea a renunțat la părul lung, optând pentru o coafură cu breton și păr de lungime medie. La începutul acestui an, Denise Rifai a fost ținta glumelor după ce și-a schimbat coafura, iar prima sa apariție din 2025 la emisiunea „În opoziție cu Denise Rifai” a stârnit comentarii răutăcioase pe TikTok, printre care „N-am înțeles nimic, m-am uitat numai la păr” sau „Freza anilor 70-80 la nunți”.
În urma criticilor, Denise Rifai a reacționat într-un interviu la emisiunea „Fresh By Unica”: „Adică nu vă place tunsoarea mea? Aşa arată de când m-am tuns. Dacă în oglindă e wow… N-am înţeles ce lucrare a fost atunci. Părul meu e părul meu. Dacă vreau să mă tund, mă tund. După 1000 de ani de păr lung, obosești și vrei o schimbare. Și cum, ce să fac, să cer voie? Nu-i cazul”, a declarat prezentatoarea. Ea a adăugat că este într-o perioadă frumoasă a vieții ei, subliniind că nu se lasă afectată de comentarii negative.
Cătălin Botezatu i-a luat apărarea, criticând răutățile gratuite la adresa persoanelor publice care fac schimbări de look îndrăznețe: „Așa e lumea, devine virulentă. Denise este frumoasă și cheală! Aceste comentarii sunt dovada invidiei femeilor și bărbaților. Sunt ca vulpea care, dacă nu ajunge la struguri, spune că sunt acri”, a spus el pentru Click. Designerul a continuat să laude tunsoarea Denisei, descriind-o ca fiind modernă și în trend, asemănătoare unui look franțuzesc, adăugând că cei care critică nu înțeleg cu adevărat moda.
