Irina Rădulescu: O copilărie înconjurată de teatru, sport și legende vii
Fiica actorilor Adriana Șchiopu și Dem Rădulescu, Irina s-a născut în octombrie 1986 și, asemenea părinților săi, a ales drumul scenei. Este actriță la Teatrul Mic din București, locul unde arta și memoria se împletesc pentru ea cu fiecare rol.
Într-un dialog generos și plin de emoție, Irina ne-a vorbit despre copilăria alături de maestrul Dem Rădulescu, supranumit „Bibanul”, despre fascinația pentru sport, eroii care i-au marcat adolescența, dar și despre lecțiile de viață învățate de la oameni ca Ivan Patzaichin, Ayrton Senna sau Novak Djokovic.
Amintiri cu tata: de la box și fotbal, la povești cu Dobrin și Muhammad Ali
Irina își amintește cu emoție serile petrecute alături de tatăl său în fața televizorului, privind meciuri din campionatele mondiale sau europene de fotbal. Ultimul campionat urmărit împreună a fost EURO 2000, când Portugalia, cu Figo și Nuno Gomes, i-a furat inima adolescentei Irina. Chiar dacă Franța a câștigat acel turneu, ea a continuat să susțină Portugalia și în anii următori.
Deși oltean, Dem Rădulescu avea o slăbiciune pentru Argeșul lui Dobrin. Îl admira enorm pe Gâscan, iar respectul pentru marii sportivi nu se oprea aici: în box, îl idolatriza pe Muhammad Ali. Cariera sa în pugilism s-a încheiat brusc, în urma unei lovituri la ficat, care i-a tăiat respirația – moment decisiv care l-a readus pe drumul teatrului.
„Sportul e artă” – pasiunea Irinei pentru balet, tenis și Formula 1
De mică, Irina a fost fascinată de sportul îmbinat cu grația. A iubit patinajul artistic și a visat să fie o nouă Lavinia Miloșovici. Astăzi practică baletul de două ori pe săptămână, ca formă de disciplină, echilibru și evadare.
Printre idolii ei se numără Ayrton Senna – un nume pe care l-a descoperit prin admirația profundă a mamei. Documentarele despre el i-au lăsat o amprentă adâncă: „Senna a fost mai mult decât un sportiv. A fost o misiune întrupată.”
Iubește și tenisul, unde îl admiră pe Novak Djokovic pentru forța interioară, verticalitate și umor. Îi recunoaște noblețea lui Federer și energia lui Nadal, dar Djokovic este „de-al nostru”, spune ea – apropiat spiritual și cultural.
Lecții din sport: căderi, ridicări și oameni care au marcat epoci
Irina crede că sportul ne învață cel mai bine să ne ridicăm după eșec. Un principiu pe care l-a învățat de la Ivan Patzaichin, fost prieten de familie. „Sportul te învață că poți cădea de zece ori și nu e o tragedie. Trebuie doar să te ridici de unsprezece ori”, spune Irina, citând-o pe Ivona Patzaichin.
Are amintiri dragi cu Ivan și familia lui, pe care i-a revăzut recent la aniversarea mamei sale. A fost impresionată de documentarul despre campion, dar și de scenele în care umanitatea lui strălucea peste performanțe.
O copilărie în teatru și sport
Deși a suferit de astm alergic în copilărie și a fost ferită de sporturile de iarnă, Irina a fost un copil energic și curios. A crescut printre cabine de teatru, costume și actori, iar teatrul a devenit o lume firească pentru ea. A debutat oficial în 2008, la Teatrul Mic, unde joacă și astăzi, în spectacole precum „Menajeria de sticlă” sau „Doamne ferește”, de Lia Bugnar.
Vecini celebri și figuri legendare
O amintire savuroasă din anii ’90 este legată de Ilie Dumitrescu, fost vecin de palier. Faimosul fotbalist, erou al Campionatului Mondial din 1994, era un om elegant, civilizat, care s-a integrat cu naturalețe în peisajul artistic și boem al familiei Rădulescu. „A venit la noi să dea un telefon, că nu-i mergea linia… și așa am aflat că vecinul nostru e chiar Ilie Dumitrescu!”
Discretă, dar sinceră: „Nu-mi place să ies în față doar pentru că sunt fata lui Dem Rădulescu”
Irina nu s-a folosit niciodată de numele tatălui pentru a-și construi cariera. „Mi-ar plăcea să ies în față, dacă ies, doar prin ceea ce fac eu.” În copilărie, ieșea la plimbare cu tatăl doar seara, ca să nu fie opriți la fiecare pas. Dar abia după moartea lui a conștientizat cât de iubit a fost cu adevărat.
Hobby-uri: de la operă și dans, la sport și filosofie
Irina este pasionată de operă, merge constant la spectacole și se declară o consumatoare asiduă. A apreciat filosofia de viață a lui Bruce Lee, eleganța Steffiei Graff și explozia de emoție pe care o aduce sportul. Deși nu a fost niciodată pe stadion, visează să vadă un El Clasico pe Camp Nou. Îi place Messi, dar e încă atașată de Cristiano Ronaldo. Și, desigur, de Figo – idolul copilăriei.
„Am avut sportivi mari și vom mai avea dacă știm să ne învățăm lecțiile”
Irina încheie cu un mesaj de speranță și echilibru. Crede că sportul și teatrul funcționează pe aceleași coordonate: efort, dăruire și pasiune sinceră. Iar dacă am învăța să ne ridicăm după fiecare cădere, așa cum fac sportivii adevărați, am avea o societate mai sănătoasă, mai umană.
