Daciana Sârbu a vorbit cu o sinceritate rară despre unul dintre cele mai sensibile și definitorii capitole din viața ei: adopția Mariei, realizată în urmă cu șase ani. Privind acum înapoi, fosta soție a lui Victor Ponta recunoaște că drumul a fost lung, anevoios și plin de frământări, dar și că satisfacțiile emoționale pe care le trăiește astăzi depășesc orice teamă sau îndoială din trecut.
Dorința de a adopta, născută cu mult timp înainte
Invitată în podcastul Noi să fim sănătoși, moderat de Alin Popescu, Daciana Sârbu a povestit că ideea adopției nu a apărut dintr-un impuls de moment și nici nu a avut legătură cu faptul că ea și Victor Ponta aveau deja copii. Dorința de a ajuta un copil fără familie a existat încă din adolescență și a fost influențată inclusiv de valorile transmise în familie.
„Casa era plină, copiii erau mari, eram într-un echilibru. Am simțit că avem multă iubire de oferit și am știut, fără dubii, că asta îmi doresc”, a mărturisit ea.
Maria, adoptată în anul 2020, a devenit „copilul din inimă” al Dacianei, un copil dorit și așteptat, chiar dacă familia avea deja doi copii naturali: Andrei, fiul lui Victor Ponta din prima căsătorie, și Irina, fiica lor.
Frici, îndoieli și traume nevăzute
Deși decizia a fost una asumată, procesul emoțional a fost mult mai complicat decât și-ar fi imaginat. Daciana recunoaște că, în primii ani, s-a întrebat adesea dacă este suficient de bună ca mamă pentru Maria și dacă fetița o simte, o aude și o acceptă cu adevărat.
„Un copil care vine într-o familie nouă vine cu un bagaj de traume și de frici. Apar întrebări grele: «mă vreți sau nu?», «ce pot face ca să mă iubiți?» sau chiar comportamente prin care copilul testează iubirea. A fi părinte înseamnă să faci față tuturor acestor provocări”, a explicat Daciana.
Ea subliniază că aceste provocări nu sunt diferite, în esență, de cele ale părinților biologici, dar necesită o adaptare constantă și multă răbdare.
Întrebarea care doare: „De ce nu m-ai născut tu?”
Una dintre cele mai emoționante confesiuni a fost legată de momentul în care Maria a întrebat-o direct de ce nu este mama ei biologică. Răspunsul Dacianei a venit dintr-un loc profund emoțional:
„I-am spus: «Ba da, eu te-am născut. Te-am născut din inimă». I-am explicat că este un copil special, dorit foarte mult și găsit cu sufletul.”
Pentru Daciana, aceste momente au consolidat legătura dintre ele și au ajutat-o pe Maria să își construiască sentimentul de apartenență.
Trei copii, aceeași iubire
Daciana Sârbu vorbește deschis despre faptul că a trăit trei experiențe diferite de maternitate: Andrei, care a împlinit 21 de ani, Irina, care va împlini 18 ani în 2026, și Maria, fetița adoptată. Ea insistă că dragostea ei pentru copii nu face diferențe.
„Și pe Andrei îl iubesc la fel de mult. Toți trei sunt în inima mea”, spune ea, cu speranța că niciunul nu va simți vreodată că este mai puțin iubit.
Relația dintre surori: de la rivalitate la iubire
Integrarea Mariei în familie nu a fost lipsită de tensiuni, mai ales în relația cu Irina. Daciana recunoaște că primii ani au fost extrem de dificili.
„Irina a perceput-o inițial pe Maria ca pe un obstacol în calea iubirii noastre. A fost o luptă pentru amândouă”, a spus ea.
Această perioadă a fost una de adaptare dureroasă, dar necesară. În timp, Irina a învățat să gestioneze emoțiile, să se apere și să se maturizeze, iar relația dintre cele două surori s-a transformat profund.
„Acum există între ele o iubire pe care o privesc cu mândrie”, a mărturisit Daciana, emoționată.
Un proces de adopție lung, dar necesar
Procesul de adopție a durat aproximativ un an și a implicat numeroase etape, evaluări și întâlniri cu psihologi. Daciana consideră că nu este normal ca adopția să fie ușoară, pentru că acest drum îi pregătește pe viitorii părinți pentru realitatea dură a traumelor de abandon.
„Dacă nu ai răbdare să treci prin toate etapele, nu ești pregătit pentru copil. Tu trebuie să fii acolo, să înțelegi și să însoțești copilul prin iadul lui ca să-l duci la lumină”, a spus ea.
În mod deliberat, Daciana a ales lista copiilor greu adoptabili, inclusiv copii cu probleme de sănătate sau respinși de alte familii.
Prima zi acasă și provocările adaptării
Momentul în care a văzut prima fotografie a Mariei la Direcția de Protecția Copilului a rămas pentru Daciana unul de neuitat. Prima zi acasă a fost plină de emoții și dificultăți aparent mărunte, dar esențiale: teama de câinele familiei, adaptarea la rutina zilnică, folosirea obiectelor casnice.
Maria provenea dintr-un sat unde se vorbea preponderent maghiara, iar limba română a fost o barieră suplimentară. A fost nevoie de timp pentru ca fetița să învețe să comunice, să folosească baia, tacâmurile și să se adapteze la reguli care pentru alți copii sunt firești.
Astăzi, Maria este elevă în clasa a IV-a la o școală de stat, învață alături de ceilalți copii și parcurge, pas cu pas, un drum firesc al copilăriei.
Privind în urmă, Daciana Sârbu spune că adopția a fost una dintre cele mai grele, dar și cele mai împlinitoare decizii din viața ei — o lecție despre răbdare, iubire necondiționată și curajul de a-ți deschide inima complet.
