Armin Nicoară și Claudia Puican așteaptă primul lor copil! Când va veni pe lume băiețelul lor
Armin Nicoară și Claudia Puican trăiesc emoții de nedescris, după ce au aflat că vor deveni părinți pentru prima oară. Cei doi artiști și-au dorit enorm acest moment, iar visul lor va deveni realitate în primăvara acestui an, când își vor strânge băiețelul în brațe.
Invitat în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”, Armin Nicoară a vorbit despre momentul în care a aflat că va fi tată și a dezvăluit că, potrivit medicilor, Claudia ar putea naște începând cu data de 5 aprilie.
De ce au ținut sarcina secretă
Claudia Puican a fost cea care a insistat ca vestea să rămână privată pentru o perioadă. Artista a dorit să fie sigură că sarcina decurge bine înainte de a face public anunțul.
“Am mai auzit cazuri în care oamenii au spus prea devreme și au avut complicații. Așa că am decis să ținem totul secret până când am fost siguri că totul este bine”, a explicat Armin Nicoară.
Cum a aflat Armin Nicoară că va avea un băiat
Armin își amintește perfect momentul în care a aflat că va fi tată. Inițial, Claudia și-ar fi dorit să păstreze și acest detaliu o surpriză, însă emoțiile au copleșit-o.
“Mi-a spus chiar în biserică, la botezul nepotului meu. Când am ajuns acolo, Claudia a început să plângă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar ea mi-a spus: ‘Țiți, ai ce ți-ai dorit tu!’. Am început să plâng de bucurie”, a povestit artistul.
Acum, cei doi numără zilele până la întâlnirea cu fiul lor și se pregătesc pentru noul rol de părinți.