Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au căsătorit în 2017, iar în 2020 au devenit părinți pentru prima dată. Au împreună o fetiță, pe nume Katia.
Recent, au început să circule zvonuri conform cărora Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-ar fi despărțit, după ce modelul a șters aproape toate fotografiile de pe rețelele de socializare cu partenerul ei de viață. Până acum, Gina Chirilă și Bogdan Vlădău nu au confirmat aceste speculații.
După ce fanii au început să se întrebe ce se întâmplă în căsnicia lor, Gina Chirilă a transmis și un mesaj neașteptat. Modelul a abordat lipsa de respect, însă nu a specificat dacă se referă la relația lor sau la alt subiect.
„Poate că în alt univers l-aș fi lovit în față pentru lipsa de respect”, a transmis Gina Chirilă pe TikTok, fără să facă referire la ce se referă.
Acum, a reacționat și Bogdan Vlădău, la câteva zile după ce soția lui, Gina Chirilă, a șters pozele cu ei doi împreună de pe Instagram. Acesta a distribuit pe InstaStory un mesaj motivațional, care lasă loc de interpretări.
„Îți ia puțin mai mult pentru că tu nu minți, nu folosești oameni, nu înșeli, nu manipulezi sau nu îți vinzi sufletul”, se arată în mesajul distribuit pe Bogdan Vlădău pe contul său personal de Instagram.
Invitați în urmă cu ceva timp la podcast-ul „Acasă la Măruță”, Gina Chirilă și Bogdan Vlădău au făcut dezvăluiri sincere despre unele dintre cele mai dificile momente întâmpinate din relația lor. Modelul a recunoscut că partenerul ei i-a fost infidel. Cu toate acestea, dragostea lor a fost mai presus, iar Gina Chirilă s-a hotărât să îl ierte pe soțul ei.
Vedeta a povestit că inițial a aflat despre infidelitatea partenerului ei, ca mai apoi acesta să îi recunoască. Deși a simțit să treacă peste acest moment și să îl ierte, Gina Chirilă a precizat că nu consideră că fetele mai tinere care o admiră ar trebui să îi urmeze exemplul, ci să facă ceea ce simt.
„Hai să fiu sinceră! Am trecut peste asta. Am iertat. Dar nu vreau să spun acum tinerelor care mă urmăresc și care mă iau drept un exemplu să facă asta sau să facă ca mine, ci să facă ce simt. Eu asta am simțit. Asta nu înseamnă că sunt un exemplu sau ele ar trebui să ierte. Am aflat și ulterior a venit Bogdan și am discutat. Am rezolvat-o matur, într-un final. A și rupt ceva apoi, să fim serioși. A fost nevoie de timp pentru a-și reclădi încrederea. Dar sentimentele nu s-au schimbat, asta m-a surprins și pe mine”, a declarat Gina Chirilă.
Despre acest subiect a vorbit și Bogdan Vlădău. Soțul Ginei Chirilă a declarat că acel episod a fost ceva trecător, iar relația lor a devenit și mai puternică ulterior.
„N-a fost chiar așa de frumos, că eram mai mici, mai tineri, nu înțelegeam lucrurile ca acum. Eu eram destul de tulbure cu mine, așa. Nu eram ok. Și atunci când nu ești ok cauți liniștea și fericirea în exteriorul tău. A fost așa, ceva trecător. Eu cred că orice încercare grea te întărește și sudează cuplul poate mai bine”, a mărturisit Bogdan Vlădău în podcast-ul Acasă la Măruță.