Veste tristă despre Mirela Vaida! Prezentatoarea TV a avut parte de momente grele în urmă cu câțiva ani, chiar în timp ce se afla pe scenă. Ea însăși a împărtășit această experiență.
Mirela Vaida, în vârstă de 41 de ani, și-a construit o carieră solidă în televiziune și are o familie minunată alături de soțul ei și cei trei copii, Carla, Vladimir și Tudor Ștefan. Cu toate acestea, în trecut, prezentatoarea emisiunii “Acces Direct” a trecut printr-o tragedie.
Vedeta a suferit un avort spontan din cauza unei sarcini extrauterine, chiar în timpul unei apariții pe scenă. Mirela a mărturisit că nu știa că era însărcinată, deoarece sarcina era într-un stadiu foarte incipient.
În urma unei hemoragii severe, Mirela Vaida a fost supusă unor analize medicale care au arătat că a avut un avort spontan.
„Am avut o sarcină extrauterină, dar a fost eliminată printr-o hemoragie foarte puternică. În timp ce cântam, probabil că și din cauza stresului, oboselii și agitației, am cântat o noapte întreagă”, a declarat Mirela.
„S-a eliminat natural, pentru că altfel trebuia să ajung ca și tine. Nici nu știam că eram însărcinată, mi-a ieșit după aceea în analizele de sânge, altfel, ca și tine, aș fi aflat că sunt însărcinată și m-aș fi dus la ecografie”, a adăugat vedeta.
În prezent, Mirela Vaida este o mamă fericită a trei copii și se bucură de o carieră solidă în televiziune. Chiar dacă creșterea a trei copii nu este ușoară, Mirela afirmă că bucuria adusă de aceștia este mult mai mare decât orice griji ar putea avea.
La aniversarea a 14 ani de căsnicie, Mirela Vaida a primit un cadou special din partea copiilor săi, un tort aniversar făcut în casă.
Mirela Vaida prezintă acum emisiunea “Petrecem în familie” pe Antena Stars, un format similar cu cel al emisiunii “Duminica în familie”. Aici, va primi invitați cu care va discuta despre carieră și alte subiecte relevante pentru public.