Se anunță sfârșitul ambalajelor de unică folosință! Uniunea Europeană pregătește schimbări majore în regulile de reciclare, care ar putea deveni obligatorii abia în următorii cinci ani, vizând implementarea lor până în 2030.
UE intenționează să elimine ambalajele de unică folosință printr-o nouă directivă, oferind consumatorilor opțiunea de a achiziționa produse alimentare și non-alimentare în ambalaje care pot fi reumplute. Această normă se aplică atât băuturilor, cât și alimentelor, detergenților sau săpunului lichid. Conform Antena 3 CNN, și punctele de reciclare din România vor suferi modificări.
Regulamentul european prevede ca retailerii cu magazine de peste 400 de metri pătrați să aloce cel puțin 10% din suprafața magazinelor pentru stații de reumplere, începând din 2030. Măsurile sunt gândite pentru a preveni generarea de deșeuri din ambalaje, prin promovarea sistemelor de reutilizare și reumplere, precum și a altor soluții, cum ar fi sistemele de garanție-returnare, stimulentele economice și cerințele pentru distribuitori. Aceste prevederi sunt detaliate în documentul de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 și a Directivei (UE) 2019/904, abrogând Directiva 94/62/CE.