Acidul uric este o substanță care se formează în organism în urma descompunerii purinelor, compuși prezenți în mod natural în corp, dar și în anumite alimente. După ce este produs, acidul uric ajunge în sânge, este filtrat de rinichi și, în mod normal, este eliminat prin urină. În acest fel, nivelul său din organism rămâne în limite considerate normale.
În condiții obișnuite, corpul păstrează un echilibru între cantitatea de acid uric produsă și cea eliminată. Problemele apar atunci când acest echilibru este perturbat, iar rinichii nu mai reușesc să elimine suficient acid uric. În astfel de situații, nivelul din sânge crește, iar această stare este cunoscută sub numele de hiperuricemie.
Creșterea acidului uric poate apărea în mai multe contexte. Printre cauze se pot număra bolile renale, anumite afecțiuni hematologice, unele tulburări enzimatice moștenite, tratamentele cu glucocorticoizi, toxemia gravidică sau intoxicația cu plumb. De asemenea, uricemia poate crește atunci când are loc o distrugere accelerată a celulelor, situație întâlnită în unele tipuri de cancer sau în timpul chimioterapiei și radioterapiei.
Atunci când acidul uric se acumulează în exces, acesta poate forma mici cristale de urat. Aceste cristale se pot depune în articulații și pot declanșa guta, o formă de artrită caracterizată prin durere puternică, inflamație, roșeață și sensibilitate locală. Cel mai frecvent, atacurile de gută afectează zona picioarelor, în special degetul mare.
Excesul de acid uric poate afecta și rinichii, favorizând apariția pietrelor la rinichi. Din acest motiv, valorile crescute ale acidului uric nu trebuie ignorate, chiar dacă uneori nu provoacă simptome imediat.
Nu toate persoanele care au hiperuricemie dezvoltă manifestări vizibile. Există pacienți care pot avea valori mari ale acidului uric fără dureri sau alte semne evidente. Totuși, în timp, depunerile de cristale pot duce la episoade dureroase de gută sau la formarea calculilor renali.
Pe de altă parte, și un nivel prea scăzut al acidului uric poate avea semnificație medicală. Valorile mici pot fi asociate cu anumite boli hepatice sau renale și pot apărea, de exemplu, în sindromul Fanconi. De aceea, interpretarea rezultatului trebuie făcută întotdeauna în contextul stării generale de sănătate și al recomandărilor medicului.
Cristalele de urat pot irita membrana care căptușește articulațiile și pot provoca inflamație acută, cu episoade dureroase specifice gutei. Aceste crize apar de multe ori brusc și pot fi foarte intense, însoțite de umflătură, roșeață și căldură locală.
Analiza pentru acidul uric se face printr-o recoltare simplă de sânge venos. De obicei, asistenta aplică un garou pe braț pentru a evidenția vena, dezinfectează zona, apoi introduce un ac steril pentru a colecta sângele într-un recipient special. După recoltare, garoul este îndepărtat, iar locul puncției este apăsat cu tifon. Dacă este necesar, se aplică un mic bandaj.
Medicul poate recomanda testarea acidului uric în mai multe situații. Analiza este utilă pentru diagnosticarea și monitorizarea gutei, pentru supravegherea pacienților care fac chimioterapie sau radioterapie, pentru evaluarea funcției renale după anumite traumatisme, dar și pentru identificarea cauzei pietrelor la rinichi.
Testul poate fi indicat mai ales dacă apar dureri articulare bruște, umflături la nivelul articulațiilor, episoade repetate de pietre la rinichi sau dacă există deja un diagnostic de gută. De asemenea, persoanele care urmează să înceapă un tratament oncologic pot avea nevoie de monitorizarea periodică a acidului uric, pentru prevenirea unor complicații.
Valorile orientative ale acidului uric seric pot varia în funcție de laborator, vârstă, sex și context medical. În general, intervalele folosite ca reper sunt următoarele:
Femei: 2,4–6,0 mg/dl
Bărbați: 3,4–7,0 mg/dl
Copii: 2,0–5,5 mg/dl
Există mai mulți factori care pot contribui la creșterea nivelului de acid uric. Printre aceștia se află tratamentele cu diuretice, consumul excesiv de alcool, predispoziția genetică, hipotiroidismul, unele medicamente imunosupresoare, administrarea de niacină, obezitatea, psoriazisul, insuficiența renală și sindromul de liză tumorală.
Alimentația joacă, de asemenea, un rol important. O dietă bogată în purine poate favoriza creșterea acidului uric. Printre alimentele care pot contribui la acest lucru se numără ficatul, carnea de vânat, anșoa, sardinele, sosurile grase din carne, fasolea uscată, mazărea și ciupercile.
Este important de reținut că valorile crescute ale acidului uric nu produc întotdeauna simptome imediate. Cu toate acestea, în timp, acumularea cristalelor de urat poate afecta articulațiile și rinichii. Dacă apar dureri articulare bruște, roșeață, umflătură sau senzație de căldură locală, este recomandată evaluarea medicală, deoarece poate fi vorba despre un atac de gută.
În cazul pacienților care urmează tratamente oncologice, monitorizarea acidului uric are un rol esențial. Aceasta poate ajuta la prevenirea complicațiilor asociate cu distrugerea rapidă a celulelor tumorale, situație în care nivelul acidului uric poate crește brusc.
În concluzie, acidul uric este un indicator important al echilibrului metabolic și al funcției renale. Un rezultat modificat nu trebuie interpretat izolat, ci împreună cu simptomele, istoricul medical și celelalte analize recomandate de medic. Monitorizarea corectă și intervenția la timp pot reduce riscul complicațiilor și pot ajuta la menținerea unei stări bune de sănătate.