Momente de panică au avut loc la bordul unui avion Asiana Airlines, după ce un pasager a deschis ușa de urgență în timpul zborului, chiar în momentul în care aeronava se pregătea să aterizeze pe Aeroportul Internațional Daegu. Aproape 200 de persoane se aflau în avionul Airbus A321-200, iar incidentul a provocat teamă în rândul pasagerilor și probleme respiratorii pentru mai mulți dintre ei.
Bărbatul, identificat drept Lee și în vârstă de aproximativ 30 de ani, le-ar fi spus ulterior autorităților că s-a simțit copleșit în timpul zborului și că voia să iasă cât mai repede din avion.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi avut impresia că zborul durează mai mult decât ar fi trebuit și ar fi simțit că nu mai poate respira în interiorul cabinei. Din acest motiv, ar fi acționat ușa de urgență înainte ca avionul să ajungă la sol.
Ușa a fost deschisă la o altitudine de aproximativ 215 metri, moment în care un curent puternic de aer a intrat în cabină. În urma incidentului, toboganul de urgență al aeronavei a fost avariat.
Pasagerul care a deschis ușa avionului în aer, obligat să plătească despăgubiri uriașe
Doisprezece pasageri au ajuns la spital după ce au acuzat dificultăți de respirație. Din fericire, starea acestora a fost stabilă, însă incidentul a fost tratat cu maximă seriozitate de autoritățile sud-coreene.
Pentru gestul său, instanța din Coreea de Sud a decis ca Lee să plătească despăgubiri de aproape 54.000 de dolari. Bărbatul ar fi contestat decizia, însă demersul său nu a avut succes.
Un incident asemănător s-a petrecut tot la finalul anului trecut, pe ruta Boston-Hong Kong, unde un tânăr de 20 de ani a încercat să deschidă ușa de urgență în timpul zborului.
Reprezentanții companiei Cathay Pacific au transmis că echipajul de cabină a intervenit imediat, a verificat ușa pentru a se asigura că era închisă corespunzător și a raportat incidentul autorităților competente și poliției.
Tânărul a fost arestat ulterior și acuzat de încălcarea normelor privind securitatea aeriană.
