O nouă plecare a zguduit Survivor România 2026, în episodul 24 difuzat pe 1 martie la Antena 1. De data aceasta, eliminarea nu a venit în urma unui duel pierdut, ci a fost o retragere forțată, dictată de motive medicale: Naba Salem a fost nevoită să părăsească competiția după opt săptămâni petrecute în Republica Dominicană.
În ultima perioadă, starea Faimoasei s-a deteriorat vizibil. Chiar dacă a beneficiat de supraveghere și îngrijiri, problemele de sănătate s-au accentuat treptat, iar echipa medicală a ajuns la concluzia că riscurile sunt prea mari pentru a continua. Recomandarea a fost fermă: retragere imediată și recuperare pusă pe primul loc.
Momentul despărțirii a fost unul încărcat de emoție. Naba a plecat cu lacrimi în ochi, iar colegii au resimțit puternic impactul unei plecări care, dincolo de strategie sau joc, a arătat cât de necruțătoare poate fi competiția atunci când corpul nu mai ține pasul.
Înainte să părăsească Survivor, Naba le-a transmis un mesaj celor din echipă, într-un discurs în care a vorbit despre motivația ei și despre felul în care experiența din Republica Dominicană a schimbat-o:
„Prima dată când am venit în Republica Dominicană am simțit că mai am ceva de făcut aici. După 4 ani uite-mă aici, făcând altceva, cu totul altceva. În primul rând am venit să îmi depășesc limitele, ceea ce am reușit foarte bine, din punctul meu de vedere. Datorită acestei echipe au reușit să mă autodepășesc. Vreau să spun doar că dacă sărăcia și foamea ne-au unit, opulența sigur o să o driblăm cum putem mai bine.”
Cuvintele ei au surprins exact esența Survivor: lupta cu foamea, cu lipsa confortului, cu oboseala și cu propria minte. Pentru mulți concurenți, competiția nu e doar despre joc, alianțe și puncte, ci despre o confruntare directă cu limitele personale, iar Naba a insistat că acesta a fost, de fapt, obiectivul ei principal.
Retragerea ei schimbă dinamicile din tabără și lasă un gol, mai ales pentru că plecarea nu a fost “asumată” ca o înfrângere în arenă, ci ca o decizie de protecție. Astfel de momente au un efect aparte asupra concurenților rămași: îi zdruncină emoțional, dar le și reamintesc că orice zi în competiție poate aduce o răsturnare neașteptată.
Iar după plecare, inevitabil, a apărut întrebarea care stârnește mereu curiozitate: câți bani a încasat Naba Salem pentru cele opt săptămâni petrecute în show?
Potrivit informațiilor apărute în presă, Naba Salem ar fi fost plătită cu aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare săptămână în Survivor România 2026. Dacă această sumă este corectă, atunci pentru cele opt săptămâni petrecute în competiție, remunerația totală ar ajunge la 16.000 de euro, o sumă deloc modestă, mai ales în contextul efortului fizic și psihic uriaș pe care îl presupune un astfel de format.
Desigur, astfel de sume rămân, de regulă, la nivel de informații neoficiale, pentru că detaliile contractelor nu sunt făcute publice. Însă cert este că, indiferent de cifre, parcursul Nabei s-a încheiat într-un mod greu, care a pus sănătatea înaintea competiției, iar asta rămâne, de multe ori, cea mai importantă “victorie” pe care o poate lua cineva acasă.
