O tragedie cutremurătoare a lovit o familie din satul Chirpăr, unde doi copii – o fetiță de 6 ani și fratele ei de 9 ani – și-au pierdut viața după ce au căzut în pârâul aflat în apropierea locuinței. Drama s-a petrecut luni, 2 februarie 2026, și a aruncat întreaga comunitate în doliu.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, alerta a fost dată în jurul orei 16:25, când polițiștii au fost sesizați că o minoră ar fi căzut în apă, în apropierea casei sale. Fetița de 6 ani a fost scoasă din pârâu de către echipele de intervenție, însă, în ciuda eforturilor disperate de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Din primele informații apărute la fața locului, s-a presupus că și fratele copilei, un băiat de aproximativ 9 ani, ar fi căzut în apă. Căutările au fost declanșate de urgență, iar echipele de salvare au intervenit contracronometru.
Filmul tragediei
Cei doi copii ar fi fost lăsați nesupravegheați și s-ar fi îndepărtat de locuință aproximativ 200 de metri. În circumstanțe care urmează să fie clarificate de anchetatori, aceștia au ajuns în apele reci ale pârâului. Localnicii au fost cei care au dat alarma, iar intervenția salvatorilor a fost una extrem de dificilă.
Fetița a fost găsită prima, însă timpul scurs în apă i-a fost fatal. Trupul băiatului a fost descoperit după aproape o oră și jumătate de căutări intense, în condiții grele, confirmând astfel o tragedie de proporții.
Durerea este cu atât mai mare cu cât familia mai pierduse alți doi copii în anii trecuți. Din cei cinci frați, a mai rămas în viață doar unul singur. O anchetă a fost deschisă de polițiști pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs această dramă care a îndoliat întreaga localitate Chirpăr.
Protecția Copilului Sibiu: „Familia nu se afla în evidențele noastre”
După tragedie, reprezentanții DGASPC Sibiu au venit cu explicații publice, precizând că instituția nu avea semnalări anterioare legate de situația familiei și, implicit, nu a intervenit înainte de acest eveniment tragic.
Potrivit DGASPC Sibiu, familia nu se afla în evidențele instituției, neexistând sesizări care să fi impus o intervenție până la momentul tragediei. În ceea ce privește copilul rămas în familie, oficialii subliniază că legislația nu permite instituirea automată a unei măsuri de protecție specială.
Totuși, în contextul extrem de grav al decesului a patru copii din aceeași familie, situația este tratată ca una de posibil risc, fiind demarate verificări și evaluări complexe, conform legii. Reprezentanții DGASPC Sibiu au precizat că aceste demersuri nu duc automat la separarea copilului de familie, ci urmăresc stabilirea existenței unui risc iminent.
În cazul în care evaluarea va indica un pericol real pentru copilul rămas, instituția va iniția, în regim de urgență, procedurile judiciare necesare pentru instituirea unei măsuri de protecție specială. Până atunci, verificările sunt în curs.
De asemenea, DGASPC Sibiu a anunțat că părinții și copilul vor beneficia gratuit de consiliere psihologică și servicii de sprijin, prin intermediul Centrului de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Iasmina”, aflat în subordinea instituției.
În final, reprezentanții DGASPC Sibiu și-au exprimat regretul profund față de moartea tragică a celor doi copii, o pierdere care ridică semne serioase de întrebare și readuce în atenție vulnerabilitatea unor familii aflate la limita supraviețuirii.
