Guvernul condus de Ilie Bolojan continuă și în 2026 sprijinul financiar pentru pensionarii cu venituri mici. Peste două milioane de seniori din România vor beneficia și anul viitor de un ajutor financiar total de 800 de lei, o sumă menită să ofere un plus de stabilitate celor mai vulnerabili dintre pensionari, într-un context economic încă dificil.
Decizia a fost luată la propunerea Ministerul Muncii și aprobată la nivel guvernamental, sprijinul urmând să fie acordat în două tranșe egale de câte 400 de lei. Prima tranșă va ajunge la pensionari înainte de Paște, iar cea de-a doua înainte de Crăciun, potrivit informațiilor difuzate de România TV.
Cine primește ajutorul de 800 de lei
Măsura nu este una nouă. Și în anii anteriori, pensionarii cu venituri reduse au beneficiat de ajutoare similare. În 2025, sprijinul a fost acordat celor cu pensii mai mici sau egale cu 2.574 de lei, iar pentru 2026 Guvernul a decis păstrarea aceluiași prag.
Având în vedere că aproximativ 2,2 milioane de pensionari se încadrează în aceste criterii, autoritățile au stabilit ca plata să fie realizată etapizat, pentru a evita presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.
Atenționare pentru cei care vor să iasă mai devreme la pensie
În paralel cu ajutorul financiar acordat pensionarilor, autoritățile atrag atenția asupra unei schimbări importante care îi vizează pe românii ce intenționează să se pensioneze în următorii ani. Cei care nu au realizat stagiul complet de cotizare mai au la dispoziție doar câteva luni pentru a-și completa vechimea la costurile actuale.
De la 1 iulie 2026, prețul unui an de vechime în muncă va crește cu aproximativ 800 de lei, ca urmare a majorării salariului minim. Această modificare va face cumpărarea vechimii mai costisitoare pentru cei interesați.
Cum funcționează cumpărarea anilor de vechime
Măsura se adresează în special persoanelor care se apropie de vârsta standard de pensionare, dar nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare. Conform legislației, pot fi cumpărați maximum șase ani de vechime, iar această opțiune este folosită frecvent de cei care încearcă să atingă pragul minim de 15 ani necesar pentru pensionare.
În fiecare an, între 6.000 și 7.000 de români aleg să își cumpere ani de vechime, cei mai mulți optând pentru perioade scurte, de unu sau doi ani.
„Mai mulți sunt din diaspora sau persoane care au lucrat în România, dar nu suficient de mulți ani. Momentan, lunar se plătește 1.013 lei pentru completarea vechimii”, a explicat Ionela Popescu, șef serviciu la Casa de Pensii București.
În prezent, un an de vechime costă 12.150 de lei, însă suma va crește după luna iulie. Autoritățile subliniază că anii cumpărați nu pot fi folosiți pentru pensionarea anticipată, ci doar pentru pensia la limită de vârstă.
Diferențe majore de venit
Impactul financiar poate fi semnificativ. De exemplu, o persoană cu doar 13 ani de muncă ar primi un ajutor social de aproximativ 400 de lei pe lună. Prin cumpărarea celor doi ani lipsă, aceeași persoană ar putea ajunge la pensia minimă de 1.281 de lei lunar.
Totuși, specialiștii recomandă prudență. „Fiecare trebuie să își facă propriul calcul. Uneori, cumpărarea unuia sau a doi ani de vechime poate avea sens, dar pentru perioade mai mari este posibil ca banii să fie mai eficient investiți în alte forme care să aducă un venit lunar constant”, a explicat Adrian Codirlasu, analist economic.
În acest context, ajutorul de 800 de lei anunțat pentru 2026 rămâne o gură de oxigen importantă pentru milioane de pensionari cu venituri mici, în timp ce deciziile legate de pensionare și completarea vechimii devin tot mai importante din punct de vedere financiar.
