Pe drumul spre Golgota, Mântuitorul, într-o stare de mare suferință și epuizare din cauza crucii pe care o purta, a căzut de trei ori sub povara greutății acesteia. Trupul său era marcat de răni, iar durerea și umilința pe care le-a îndurat l-au slăbit complet. Evangheliile ne oferă o imagine a stării de suferință a Mântuitorului, arătând că trupul său era ca o rană deschisă.
Cu ultimele puteri, pe calea Crucii, Mântuitorul s-a sprijinit de trunchiul firav al unei sălcii, care i-a oferit sprijin pentru a se ridica. Tradiția relatează că, în timpul drumului său spre locul crucificării, Mama Mântuitorului a trecut peste un râu, iar o sălcie i-a ușurat trecerea.
În semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la această plantă, credincioșii aduc ramuri de salcie la biserică în Sărbătoarea Floriilor. Se spune că, înainte de a fi răstignit, Mântuitorul a fost biciuit cu nuiele de salcie, iar durerea provocată a făcut ca ramurile acestei plante să se plece spre pământ, simbolizând umilința.
În preajma sărbătorii Paștelui, salcia este mereu verde, reprezentând viața și renașterea. Ramurile sale sunt purtate în procesiuni, binecuvântate și păstrate până se usucă. În diverse comunități, se crede că ramurile sfințite oferă protecție pentru locuință și familie, sunt așezate pe mormintele celor dragi sau purtate de credincioși pentru a alunga durerile și necazurile. De asemenea, ramurile de salcie sunt asociate cu fertilitatea și sunt plasate sub pernele fetelor pentru a le aduce frumusețe și a le ajuta să-și găsească un partener în acel an.