### Viața dedicată slujirii oamenilor în numele lui Hristos: Povestea unei preotese văduve

Viața dedicată slujirii oamenilor în numele lui Hristos nu le este menită doar celor cu veșminte bisericești. Sunt și oameni care se dedică acestei misiuni doar din credință. Așa cum o față bisericească a numit-o, Geta și-a petrecut o bună parte a vieții ca “jumătate de preot”. Ea și-a luat în serios misiunea de preoteasă și o continuă și azi, chiar dacă a rămas văduvă de tânără.

### Primul Crăciun departe de casă

„Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Ce bine e să te întorci în timp și să retrăiești tihna zilelor de odinioară! Era primul meu Crăciun departe de casă, în inima munților, la mănăstirea ctitorită de Mircea cel Bătrân. Ajunsă în fața porților Coziei, simțeam că aștept la porțile Raiului. Eram năucită de splendoarea și sfințenia locului, de Oltul ce se izbea de zidurile neclintite ale mănăstirii. Mi se părea că cerul a coborât pe pământ și că îngerii intonau colinde.

Era în 1974, o perioadă în care colindele sfinte românești nu se puteau asculta nicăieri. Acolo, în acea feerie, am auzit pentru prima dată colindele cântate de călugări și tineri elevi seminariști. În acea atmosferă l-am cunoscut pe cel care avea să-mi fie soț, un elev la Seminarul Teologic din Craiova. Deși ne-am văzut doar de trei sau patru ori în următorii patru ani, am schimbat sute de scrisori în care discutam despre misiunea preoțească și responsabilitățile unei preotese.

### O viață alături de un slujitor al Bisericii

După căsătorie, mi-am urmat soțul în parohia unde a fost trimis, într-un sat îndepărtat de tumultul orașului. Acolo am trăit cei mai frumoși ani din viața mea. Îl însoțeam la biserică, îi împărtășeam necazurile și bucuriile din parohie și simțeam că particip activ la misiunea la care fusese chemat. Nu era ușor, dar era frumos și împlinitor.

Preasfinția Sa Eftimie mi-a spus că sunt jumătate de preot și că trebuie să fiu mereu alături de soțul meu. Îl așteptam până târziu, când venea din parohie încărcat cu toate problemele enoriașilor. Îl încurajam, îl sfătuiam și făceam planuri pentru a ne ajuta credincioșii. Ne-am iubit enoriașii ca pe propria familie. Multe femei aveau probleme pe care se sfiau să le spună părintelui, iar eu eram puntea de legătură între ele și duhovnic.

### Anii de pastorație la sat

Cei 12 ani petrecuți în acea parohie au fost plini de bucurie și împlinire. Deși nu aveam televizor și ne petreceam timpul citind, ne simțeam adevărați misionari. Pentru meritele deosebite, soțul meu a fost numit protoiereu și mutat la oraș, dar cei mai frumoși ani de pastorație au rămas cei petrecuți la țară.

La Bârlad, am reușit să ridicăm o bisericuță închinată Maicii Domnului și am botezat 60 de copii orfani. Totul părea să meargă bine, dar Dumnezeu ne-a pus credința la încercare. Soțul meu a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică, declanșată de o intoxicare radioactivă. Dușmanii care încercau să pervertească ortodoxia l-au otrăvit, iar el a luptat cu îndârjire până la sfârșit.

### Văduvie la 40 de ani

În ziua în care am împlinit 40 de ani, am primit cel mai trist cadou: văduvia. Am crezut că viața mea se va opri în loc. Cu doi copii la liceu, datorii și sufletul zdrobit de durere, am întors o nouă filă din cartea vieții mele. Înainte de moarte, părintele îmi spunea că ar vrea să continui misiunea noastră. Și așa a fost. Mi-am găsit refugiu în a ajuta în continuare pe cei din jur, așa cum învățasem alături de cel care îmi fusese prieten, soț și busola care m-a orientat spre Dumnezeu.

### O moștenire de credință

Am scos două cărți închinate părintelui: una cu predicile sale și alta despre viața mea alături de un adevărat misionar al lui Hristos. Mi-a fost greu, dar copiii mi-au dat forța de a merge mai departe. Băiatul, Iustin, a urmat studii teologice și este acum doctorand, iar fata, Elena, a terminat facultatea de jurnalism și un masterat în relații internaționale. Mă simt împlinită, dar cu o rană în suflet care sângerează mereu.

L-am iubit, îl iubesc și-l voi iubi pe bunul meu soț până când ne vom întâlni din nou. Îmi pare rău că nu mi-a fost alături la cununia fiului nostru. Raportez orice moment al vieții la dragostea pe care i-o port și la anii fericiți petrecuți împreună.

### Sfat pentru viitoarele preotese

E minunat să trăiești alături de un preot. Însă, înainte de a deveni preoteasă, gândiți-vă bine și nu o faceți din interes material. Faceți-o din dorința sinceră de a fi alături de mesagerul lui Dumnezeu pe pământ. E minunat să-ți pui viața în slujba oamenilor, să-i iubești, să-i ajuți și să-i călăuzești spre Hristos. Cum Dumnezeu este iubire și este veșnic, așa și iubirea noastră trebuie să fie veșnică.”

### Concluzie

Viața alături de un preot este o misiune plină de sacrificii, dar și de bucurii și împliniri. Povestea Getei este un testament al dedicării și credinței într-o misiune divină. Prin dragostea și devotamentul său, ea a reușit să îmbogățească viețile celor din jur și să lase o moștenire de credință și speranță pentru generațiile viitoare.