Theo Rose, din nou însărcinată? Mesajul care i-a susprins pe toţi, de faţă cu Anghel Damian

Theo Rose și Anghel Damian și-au surprins fanii atunci când au vorbit despre o nouă sarcină, în cadrul unui podcast. Aceștia au dat amănunte din relația lor, dar și cum își doresc să arate viitorul împreună. Iată ce declarații au făcut cei doi!

Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o poveste de dragoste ca în filme, de mai bine de doi ani. Cei doi sunt foarte apreciați de telespectatori și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea mondenă. Theo și cu Anghel au împreună un băiețel și, recent, și-au deschis sufletul și au vorbit despre relația lor.

Theo Rose este din nou însărcinată?

Într-un recent episod al podcastului moderat de Mihai Morar, Theo Rose și Anghel Damian au împărtășit despre unul dintre cele mai romantice momente din începutul relației lor.

Theo a dezvăluit că partenerul său își dorește încă doi copii, astfel încât familia lor să fie formată din cinci membri. De asemenea, au dezvăluit și o surpriză pe care o pregătesc pentru Sasha în viitor.

„El mi-a scris mult timp în șervețele, pentru că nu găsea foi în casă și atunci scria pe șervețele mesaje înainte să plece la filmări. Lăsa acolo câte un mesaj de dragoste, dar la noi nu a fost nevoie să vorbim înainte. Am știut, pur și simplu, am interacționat de parcă, în sfârșit, se întâmplă. Scria cât de mult mă iubește și cât de fascinat e de ce trăim. Doar lucruri frumoase, le-am păstrat, toate șervețelele sunt păstrate.

Am o pungă întreagă. Eu scriu într-un jurnal pentru Sasha și acolo și transcriu conversațiile noastre, pentru că probabil că se vor pierde toate astea. Sunt niște lucruri extraordinare, nu-mi vine să cred când le recitesc și am nevoie să le recitesc, pentru că mă reîndrăgostesc și mai mult. A fost minunat și s-au spus niște lucruri pe care eu nu mă vedeam spunându-le vreodată, nu mi se părea că sunt genul”, a spus Theo Rose în podcastul moderat de Mihai Morar

Întrebată de moderator de când ține jurnalul pentru Sasha, aceasta a spus că „de dinainte, pentru că scopul meu a fost să spun în paralel povestea noastră până la apariția lui și apoi povestea noastră cu el. La un moment dat am ajuns cu zilele în paralel”.
În schimb, Anghel Damian vrea să îi facă micuțului un film. Dacă Theo este cu scrisul de jurnale pentru băiețelul lor, tatăl să fie cu crearea unei povești.

Dar nu aveți un șervețel pe care să fi scris câți copii?”, a spus Mihai Morar

„Ba da, am în mesaje, eu i-am transcris lui Sasha chiar zilele trecute. Anghel a zis la un moment dat că cinci, că formula noastră va fi de cinci, adică trei copii și noi doi. Și i-am scris acolo lui Sasha: Mamă, dacă mai ai doi frați, să știi că s-a împlinit profeția lui taică-tu”, a fost răspunsul artistei.

Leave a Comment

O nouă eliminare scandaloasă la Survivor!? După Jador, Zmărăndescu și Moroșanu, se pare că i-ar fi venit rândul și lui Zanni

Recent, Zannidache, unul dintre cei mai apreciați concurenți ai noului sezon Survivor All Stars, fost câștigător, este acum în pericol de eliminare, iar acest lucru a fost dezvăluit printr-o conversație făcută publică pe Instagram.

Despre Zanni s-au spus multe lucruri bune, fiind considerat unul dintre favoriții competiției. Cu toate acestea, în mediul online au apărut zvonuri conform cărora acesta ar putea fi eliminat din competiție.

Imaginile postate pe rețelele de socializare arată că acesta ar urma să părăsească emisiunea, iar vestea nu este una plăcută pentru fanii show-ului. Zanni a fost unul dintre cei mai apreciați concurenți și în sezonul precedent, când și-a câștigat și simpatia unui public larg.

Informațiile despre posibila eliminare au fost alimentate și de o conversație pe Instagram, în care Zanni pare să recunoască că va fi eliminat, dând vina pe ceilalți concurenți pentru acest lucru. De asemenea, un mesaj apărut pe pagina de Facebook a emisiunii a indicat că acesta ar putea fi eliminat în runda a doua a jocurilor individuale.

În cadrul ediției recente a emisiunii, Zanni a surprins pe toată lumea cu o mișcare strategică neașteptată, folosind „dintele” pentru a salva o altă concurentă de la eliminare. Decizia sa a schimbat radical dinamica competiției și a stârnit reacții variate din partea concurenților și a fanilor pe rețelele de socializare. Acest episod a arătat încă o dată că în Survivor, planurile pot fi date peste cap în orice moment.

Leave a Comment