Au trecut câteva luni de când CRBL și Elena au anunțat că se despart, iar recent, artistul a fost văzut în compania unei alte femei.
Despărțirea dintre Elena Viscu și CRBL i-a surprins pe fani! După mai bine de un deceniu de relație, cântărețul și coregrafa au decis să meargă pe drumuri separate, considerând că aceasta este cea mai bună decizie pentru ei. CRBL a făcut public acest anunț, explicând că despărțirea este în beneficiul amândurora.
La trei luni de la anunțul divorțului, CRBL a fost surprins alături de o altă femeie.
Cei doi au participat la un festival organizat pe litoralul Mării Negre și s-au bucurat de timpul petrecut împreună.
Deși nu au avut gesturi romantice în public, nu s-au ferit să se afișeze împreună. Până în acest moment, nici unul dintre ei nu a confirmat dacă formează sau nu un cuplu, dar la evenimentul respectiv, au fost de nedespărțit, conform Spynews.ro.
Ce a spus CRBL despre o posibilă nouă relație, după despărțirea de Elena
La scurt timp după divorț, CRBL a fost întrebat dacă a început o nouă relație. Fără nicio reținere, artistul a făcut câteva declarații despre acest subiect, explicând și cum vede acum situația de a fi singur, după mulți ani.
„Nu știu dacă întrebarea este dacă am pe cineva. Nici nu pot să mă iau după ce a apărut în media. Tot ce a apărut este ambalat într-o formă tristă… Dar datoria paparazzilor este să ne urmărească, iar a noastră, a celor faimoși, este să ne ascundem.
Aș putea să mă ascund și dacă în seara asta întâlnesc vreo domnișoară aici (la petrecere), pentru că toată lumea își bagă nasul unde nu e cazul. Este interesant, să știi. Am uitat cum funcționează burlăcia. Încerc să mă adaptez situației și este interesant. Știu să fac cam tot ce poate să facă o femeie. Mama, fiind educatoare, a trebuit să mă învețe totul. Și am învățat cu drag, așa că nu mi-e greu să fiu singur,” a spus CRBL.