Cum a reacționat Anca Dinicu când a fost cerută de soție: „Nu-mi place că nu mă faci ă râd!“

Actrița Anca Dinicu este una dintre cele mai apreciate actrițe din noua generație. Aceasta are o carieră înfloritoare, însă dincolo de cariera profesională, partenera de scenă a lui Mihai Bendeac a avut parte de numeroase provocări în viața sentimentală. Fanii au rămas surprinși când au aflat cum a reacționat Anca Dinicu când a fost cerută de soție. Aceasta a spus că nu a fost surprinsă de momentul improvizat de cel care a cerut-o de soție și a refuzat deoarece nu a fost ceva haios, în așa fel încât să-i stârnească râsul.

Cum a reacționat Anca Dinicu când a fost cerută de soție

Actrița Anca Dinicu, în vârstă de 33 de ani, s-a remarcat pe micul ecran în serialul „În puii mei”. Ulterior, s-a remarcat în mai multe filme românești, precum „Teambuilding”, „Haita de acțiune”, „Băieți de oraș” și „Vlad”.

La polul opus, deși este extrem de discretă atunci când vine vorba de viața sa personală, actrița nu a dus lipsă de experiențe și provocări pe plan amoros.

În urmă cu ceva timp, Anca Dinicu a fost pe punctul de a ajunge în fața altarului, însă iubitul de la acea vreme nu a respectat unul dintre cele mai importante criterii. Deloc surprinsă de momentul improvizat de bărbat, actrița a fost chiar dezamăgită din cauză că cererea în căsătorie nu a fost făcută într-un mod haios, în așa fel încât să-i stârnească râsul.

„Nu s-a pus în genunchi! A făcut o întreagă regie. S-a făcut că îi este rău că în fine. Nu m-a surprins, nu mi se părea contextul de așa natură. Nu știu, trebuie să mă facă să râd. Trebuie să râd, nu să zâmbesc. Am avut un iubit și i-am zis: mie nu-mi place că tu nu mă faci pe mine să râd”, a spus Anca Dinicu.

Ce bărbat este în viața Ancăi Dinicu

După ce a refuzat cererea în căsătorie, se pare că relația cu partenerul său nu a mai durat prea mult. În urmă cu un an, Anca Dinicu declara că nu există niciun bărbat în viața sa, însă recunoaște că a rămas în relații bune cu toți foștii săi iubiți.

 

,,Cu dragostea, la pământ! Mă ridici cu fărașul. Nu stau cu dragostea, nu stau, în niciun fel. Nu e nimeni în viața mea mai aproape decât trebuie. (…) Păi cu toți foștii mei iubiți am rămas prietenă. Mie mi se pare o chestie normală, atâta timp cât ți-ai împărțit viața cu omul ăla… Nu ne mai vedem la cafele, la modul că ne mai zicem un «La mulți ani», ce mai faci, ești bine, felicitări că acum are o fetiță. Normal că i-am scris, mă bucur pentru el”, a menționat actrița.

Anca Dinicu este acum una dintre protagonistele noului show „Săriți de pe fix“.

„Fiecare probă vine cu glume proaspete, fiecare ediţie te surprinde cu invitaţi care mai de care. E reţeta optimă pentru o seară relaxantă. Râzi pe săturate. Dacă nu, plătesc de două ori diferenţa. Cel mai sărit de pe fix dintre colegi este Alex Bogdan. Bine, e posibil să spun asta şi pentru că îl cunosc de mai bine de 10 ani şi am lucrat cu el la teatru, film, spoturi publicitare şi în televiziune. Practic, mai aveam voci să punem şi bifam toate categoriile”, a menționat actrița.

Acum, fanii au rămas surprinși când au aflat cum a reacționat Anca Dinicu când a fost cerută de soție.

Leave a Comment

Oana Roman, umilită de fani după ce s-a filmat în timp ce gătește: „Lăturile porcilor arată mai bine”

Oana Roman a fost criticată de fani după ce a postat un clip în care gătea, iar rezultatul nu a fost pe placul lor. Desigur, fiica fostului premier nu s-a considerat niciodată un maestru în arta culinară, lucru pentru care a avut o justificare.

Oana Roman este o figură activă pe social media, interacționând zilnic cu comunitatea ei de urmăritori, în special prin intermediul postărilor care surprind aspecte din viața sa.

Umilită de fani după ce a gătit
Chiar și în agitatul ei program, Oana Roman găsește momente pentru a găti. Recent, a împărtășit cu fanii ei preparatul pe care l-a făcut, însă reacțiile nu au fost deloc pozitive.

Deși nu a pretins niciodată că este maestru bucătar, fosta soție a lui Marius Elisei își surprinde din când în când urmăritorii cu preparatele sale. Cu toate acestea, ultimul ei experiment culinar nu a fost pe gustul tuturor. Unii internauți au fost dezgustați de aspectul cartofilor gătiți la cuptor de vedetă.

„Am terminat, am făcut curat și mergem la culcare. Tot nu am ajutor la curățenie, deci mâine e zi de curățenie. O iau de la capăt”, a scris Oana Roman, însoțind o poză cu mâncarea preparată de ea.

Reacții critice pe internet
Ulterior, pe un grup de Facebook numit „Pamflet media influenceri”, mai mulți internauți au comentat mâncarea Oanei Roman și și-au exprimat părerea:

„Femeie, arăți ca o vomă. Cum poți să gătești așa ceva?! Îl trimit pe soțul meu la tine, că vrea să slăbească și cu siguranță nici nu ar atinge lingura pentru a mânca. Doamne, arată mai rău decât gunoiul porcilor! Ai dat retur la oala miraculoasă pe care o folosești la aragaz? Mă simt grețos, nici pofta de mâncare nu mai am”;

„Cartofii sunt preferații mei, în orice fel și oricând, dar chiar și eu mi-aș pierde mințile dacă aș fi nevoit să mănânc asta. Pare un dejecție”, au fost câteva dintre comentariile critice aduse preparatului Oanei Roman.

Leave a Comment