Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.

Una din aceste legende spune ca, atunci cand Maica Domnului, cu sufletul sfasiat, a pornit la drum sa-si vada fiul rastignit, a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa.

Nici una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului, cu exceptia unei salcii. O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe malul celalalt. In semn de multumire, aceasta a hotarat ca ramurile de salcie sa fie duse la biserica, in ziua de Florii, an de an. De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii.

Ramurile de salcie sunt duse la biserica, unde sunt sfintite. Aceste ramuri de salcie au puteri miraculoase. Oamenii le aseaza la usile, ferestrele si icoanele din casa pentru protectie si alungarea spiritelor rele. Salcia este buna de leac pentru dureri de gat, friguri sau alte boli. De asemenea, exista obiceiul ca atunci cand tuna si fulgera sa se aprinda crengute de salcie pentru a alunga frica.

Salcia este utilizata de apicultorii care inconjura cu ele stupii, iar taranii ingropa matisorii in brazda, pentru a asigura o recolta bogata. Matisorii se pun si la fantani, pentru a asigura prospetimea apei.

Ce semnifica salcia de Florii?

Traditia populara romaneasca atribuie salciei gestul de smerita aplecare in fata Domnului Iisus Hristos, semnifica reinvierea naturii prin inflorirea salciei, a pomilor fructiferi si a florilor, in general. Ramurile de salcie sunt un simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara si amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Iisus in Ierusalim. Salcia invoca sentimentul de tristete si de blanda mangaiere sufleteasca, fiind pusa in stransa legatura cu Fecioara Maria:

“Daca imi cunosti durerea
Si voiesti sa mi-o alini
Sa-mi dai ramurile tale
Si-o cununa fara spini”.

Salcia devine semnul intruchipat al durerii si lacrimile sufletului uman macinat de tristete:
“Atunci salcia miloasa
Nu s-a mai ‘naltat in sus

Si-a ramas usor plecata
Ca sa-l planga pe Iisus”.

De aici vine si numele ei, cunoscut in traditia populara de ,,salcie plangatoare”. La salcie, Maica Domnului gaseste intelegere. Vezi versurile si melodia de la Priceasna “Sub o salcie pletoasa”.

Ce simbolizeaza salcia de Florii?

De numele acestei plante (salcia) se leaga frumusetea sarbatorii de Florii care aminteste de intrarea lui Iisus in Ierusalim. Domnul Iisus Hristos a fost intampinat de multime cu flori si ramuri de finic si de maslin, dovedindu-si atasamentul si dragostea fata de El (“Osana, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!”)

In Vechiul Testament, ramurile inmugurite sunt simbolul vietii celei noi, a biruintei vietii asupra mortii.

Daniel Balaș este profund nemulțumit de practica obișnuită a românilor de a se lăuda cu fastul și cheltuielile exorbitante ale înmormântărilor. Fost preot, el este ferm convins că este crucial să oferi confort și bucurie oamenilor în timpul vieții lor, deoarece după moarte nu mai pot experimenta nimic. Consideră că gesturile făcute cu mândrie, doar pentru a evita judecata publică, nu sunt conforme cu voința divină, după cum el crede.

Experiența lui Daniel Balaș în serviciul funerar l-a surprins amarnic când a observat contrastul dintre modestia locuinței persoanei decedate și excesul de opulență al ceremoniei funerare. Chiar și într-un moment de doliu, familia decedatului a preferat să se îndatoreze pentru a evita critica publicului, în loc să ofere defunctului condiții decente de trai. Daniel Balaș este înfuriat de această ipocrizie și se opune vehement acestei practici.

Daniel Balaș atrage atenția asupra contrastului dintre mijloacele financiare investite în înmormântare și starea de sărăcie a persoanei decedate, care stătea într-o cocioabă. El condamnă faptul că unele familii își cheltuiesc economiile și se îndatorează pentru a crea o aparență de bogăție și prestigiu la înmormântare, în timp ce trăiesc în condiții de sărăcie în timpul vieții.

Concluzia lui Daniel Balaș este că în România, ceremoniile de nuntă și botezurile sunt mai accesibile financiar decât înmormântările, care impun o povară financiară grea asupra familiilor îndoliate. El își exprimă dezaprobarea față de această practică și îndeamnă oamenii să-și reevalueze prioritățile și să ofere susținere și confort celor care trăiesc, în loc să se concentreze pe aparențe și judecata publică.