Minodora, adevărul despre despărțirea de Cătălin Arabu. Care a fost motivul pentru care și-au spus adio

Minodora a spus adevărul despre despărțirea de Cătălin Arabu, chiar în pragul nunții. Cei doi au fost împreună timp de cinci ani și urmau să se căsătorească, însă cântăreața a pus punct relației lor din motive pe care le-a dezvăluit abia acum.

Înaintea relației cu soțul său, Minodora a fost la un pas de căsătorie cu cântărețul Cătălin Arabu. S-au despărțit după cinci ani, logodiți fiind, când toată lumea se aștepta la o nuntă. Minodora dezvăluie acum motivele pentru care s-au despărțit.

Minodora, adevărul despre despărțirea de Cătălin Arabu
Minodora și soțul ei, Liviu, s-au căsătorit în 2009 și în același an a venit pe lume și fiul lor, Marco. Însă până în acel moment, viața sentimentală a solistei era legată de numele unui coleg de breaslă, și anume Cătălin Arabu. S-au despărțit, deși erau logodiți, iar acum solista a spus și care au fost motivele acelei rupturi.

„A fost o relație frumoasă, nepotrivire de caracter, efectiv. Dacă ideile nu coincid, nu putem conviețui. Dacă după o perioadă de timp nu vezi viața în același fel, nu e ok. Ne blocam la prea mult. De exemplu, prea multă prietenie cu cutare și cu cutare și cu cutare.

Eu sunt omul măsurii și merg pe următoarea idee: în viață trebuie să ai o limită. În orice. Iar el nu prea avea măsură. Și existau disensiuni, discuții”, a declarat Minodora într-un interviu acordat lui Mihai Ghiță.

A înșelat-o Cătălin Arabu?
Minodora a mai dezvăluit că a fost înșelată de Cătălin Arabu, dar nu a simțit niciodată pentru că acesta s-a purtat foarte frumos cu ea și a protejat-o.

„Ulterior am aflat că m-a înșelat. Foarte bravo lui și toată aprecierea mea, onest spun treaba asta, pentru că nu am simțit niciodată.

Să știi că el pe mine m-a ocrotit, m-a răsfățat foarte tare și nu mi-a lipsit nimic. Fix așa este și soțul meu„, a mai spus Minodora.

Chiar dacă era conștientă că nu se potrivesc și despărțirea era cea mai bună alegere, Minodora recunoaște că a suferit când a rupt relația cu Cătălin Arabu, dar mai ales când acesta s-a însurat.

„Am suferit și când ne-am despărțit, mi-a fost greu și când s-a căsătorit. Au fost 5 ani de zile petrecuți împreună, zi de zi. Dacă ai un animal de companie te obișnuiești cu el, dar cu un suflet de om. Noi eram ca și căsătoriți, am fost logodiți„, a mai spus Minodora în același interviu.

Cătălin Arabu o ceruse de soție în emisiunea lui Teo, cu inel și sub o arcadă de flori, dar nunta nu a mai avut loc.

„Pentru că n-am vrut eu, simțeam că lipsește ceva”, spune Minodora.

Leave a Comment

Florin Călinescu a ales să se retragă la țară. Are 83 de găini și 5 porci…Dar iată cu ce mașină se plimbă

Florin Călinescu preferă să se retragă la țară atunci când simte nevoia de a-și regăsi echilibrul interior. În Babana, județul Argeș, actorul deține o gospodărie impresionantă, unde găsește liniștea de care are nevoie și se ocupă cu drag de animalele sale.

El a decis să se stabilească la țară și a vorbit despre experiența sa în comuna natală, unde se simte acasă. În mijlocul naturii, Călinescu se ocupă de o varietate de animale, inclusiv găini, porci, bibilici și câini.

“Locuiesc într-o gospodărie în care am grijă de o mulțime de animale, printre care se numără găini, porci, bibilici și gâște. Viața la țară nu mi se pare ceva extraordinar, deoarece sunt obișnuit să trăiesc în această manieră de mulți ani. Prefer să stau cu picioarele pe pământ și să petrec timp în curte”, a explicat Călinescu.

El a menționat că a crescut în comuna Babana și că se simte legat de acest loc. Viața la țară l-a ajutat să se bucure de liniște și să-și păstreze un ritm de viață mai sănătos. Cu toate acestea, Călinescu este preocupat de faptul că copiii din ziua de azi nu mai au oportunitatea să se bucure de natură și de activitățile în aer liber, așa cum făcea el în copilărie.

El și-a exprimat îngrijorarea față de schimbările din societate și față de preferințele copiilor pentru tehnologie în detrimentul activităților în natură.

Călinescu a fost surprins în trecut conducând un SUV militar vechi, dar ulterior a optat pentru o mașină mai mică și mai practică pentru a naviga mai ușor în traficul aglomerat din București. Alegerea sa de a renunța la mașina mai mare în favoarea uneia mai modeste poate fi interpretată ca un gest de adaptare la nevoile și condițiile actuale.

Leave a Comment